Gigi Becali îl liniștește pe Marcel Ciolacu. Premierul României va putea vedea de pe stadion meciurile FCSB-ului din Europa League. Patronul campioanei României va face o excepție doar pentru Premier.
FCSB a făcut doar 2-2 în Gruia, cu CFR Cluj, dar Gigi Becali are și motive de fericire. Deși echipa sa merge prost în campionat, latifundiarul din Pipera își freacă mâinile de bucurie. A dezvăluit câți bani a luat din pachetele vândute în mai puțin de o săptămână pentru meciurile din Europa League.
Patronul roș-albaștrilor le-a dat însă o veste proastă celor care așteaptă invitații la partidele cu RFS, Olympiakos, Midtjylland și Manchester United. Doar Premierul Marcel Ciolacu poate sta liniștit.
„La ora asta am vândut 20.000. Asta înseamnă aproape jumătate. Adică două milioane de euro. Un milion și jumătate, două milioane, cam așa. Dacă s-au vândut, alea de la VIP s-au vândut. Ăștia s-au grăbit, cred. Că nu s-a gândit nimeni că nu mai prinde bilete la peluză.
La revedere! O singură lojă este data lui Hrebenciuc, atât. Pentru Guvern. Să nu mai intervină Guvernul, să se interpreteze. I-am zis ‘Viorele, ia tu loja și tu comunici cu Guvernul’.
Că e prieten cu Ciolacu, cu Guvernul lor. PSD-ul. În rest, nimic, niciuna! Doar la jucători. Atât. În sună pe Luțu… Nu am nevoie de ei. Cine vrea, să plătească.
Bogații luau invitații și săracii plăteau bilete. Ai mai pomenit așa ceva? Nu mai există invitații! Nu se mai fac invitații”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
A fost bătaie pe pachetele cu bilete la meciurile FCSB-ului din Europa League încă de vineri, 13 septembrie, ziua în care au fost puse în vânzare. În mai puțin de 24 de ore, Gigi Becali a dat lovitura și a reușit să își scoată banii pe doi fotbaliști pe care i-a transferat în vară.
Până a doua zi, campioana României vânduse deja 16.000 de pachete, adică bilete în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro. Aceasta este suma pe care Becali a plătit-o în mercato pentru transferurile lui Marius Ștefănescu, de la Sepsi, și al lui Mihai Popescu, de la Farul. Pachetele pot fi cumpărate în continuare online. Cel mai ieftin costă 150 de lei, iar cel mai scump 1650 de lei.