Fotbal intern

Video. Burleanu, audiat la Secţia 9! Trei angajaţi au depus plângeri!

Răzvan Burleanu este convocat în jurul orei 15:00 la secţia nouă de Poliţie pentru a da explicaţii în urma unor plângeri făcute de foştii angajaţi FRF.
09.02.2018 | 13:19
Video Burleanu audiat la Sectia 9 Trei angajati au depus plangeri

UPDATE. Răzvan Burleanu a fost audiat 2 ore şi 20 de minute de poliţie: “Am aflat. Sunt doi foşti angajaţi ai federaţiei, care au fost reintegraţi între timp, plus o plângere la adresa FRF conform căreia ei nu ar fi fost plătiţi, lucru care este fals, dovedibil prin acte. Oamenii şi-au primit salariile, ba mai mult, au fost şi în concediu în această perioadă.

Momentan nu am nicio calitate în dosar. A fost un proces civil, de reintegrare a angajaţilor. Şi-au primit drepturile respective. Şi noi suntem surprinşi şi credem că ni s-au pus beţe în roate, să stau două ore aici. Doi angajaţi au depus plângeri, de al treilea nu mi s-a adus la cunoştinţă”, a declarat Burleanu la ieşirea de la audieri. 

VEZI VIDEO: 


UPDATE. Dumitru Mihalache a reacţionat după ce Răzvan Burleanu a spus că a achitat toate datoriile. “Burleanu este un mare mincinos. Cum poate să spună la presă că a plătit toate datoriile, iar noi am fost reangajaţi? Omul asta chiar îşi bate joc de toată România şi de deciziile judecătoreşti? Nu îi este ruşine să vă mintă în halul ăsta? Păi mă vedeţi pe mine reangajat la FRF? E un nemernic. Sper că aţi văzut şi voi cu cine staţi de vorbă. Se ridică individul asta la valoarea lui Mircea Sandu? Niciodată. A intrat acum la secţia 9? Foarte bine. Poate nici nu mai iese. Păi de nebun îi făceam eu plângere? Dacă îmi primeam toţi banii îmi vedeam de treaba mea. Nu pot să cred că a spus că nu mai are nici o datorie”, a declarat Mihalache în exclusivitate pentru FANATIK.RO.


UPDATE. Răzvan Burleanu a ajuns la Secţia 9 de Poliţie la ora 15.20, cu 20 de minute mai târziu decât era convocat.


UPDATE. Dumitru Mihalache, unul dintre acuzatori, a vorbit pentru FANATIK.RO despre acest caz: “Este incredibil ce a putut să îmi facă acest Burleanu. După ce le-am făcut beton dosarul pentru Euro 2020, iar noi am câştigat organizarea unor meciuri, m-a dat afară ca pe ultimul om. Practic, s-a folosit de mine. Nu mi-a dat nicio explicaţie pentru concediere. Ulterior l-am dat în judecata şi am câştigat. Are să îmi plătească 22 de salarii. La început mi-a achitat o mică parte, iar apoi nu am mai primit nimic. Şi nici nu am fost reangajat conform deciziei. I-am făcut plângere de mai bine de un an, iar de atunci tot evită să se prezinte la poliţie. Am înţeles că azi trebuie să vină că nu mai poate să amâne. Oricum am contactat un executor judecătoresc şi aştept să îl executăm pentru restul de bani. Acesta este marele Burleanu. Nu am vrut să transform totul într-un circ, dar Burleanu nu mi-a dat de ales. Ce fel de om este? Dacă îţi baţi joc de mine după ce pierzi procesul, atunci îţi meriţi soarta, să stai pe la poliţie”.


Răzvan Burleanu are mari probleme după ce trei foşti angajaţi i-au făcut plângere la Secţia 9 de Poliţie. Dumitru Mihalache, Mircea Paraschiv şi Alexandru Stici au acuzat faptul că actualul preşedinte FRF refuză să pună în aplicare deciziile judecătoreşti luate în favoarea reclamanţilor în urma concedierilor abuzive ale acestora. Dosarul respectiv este instrumentat de către subcomisarul Cătălin Milea.

Astfel preşedintele FRF este convocat în cursul zilei de vineri, la secţia 9, la ora 15:00 pentru a da explicaţii poliţiştilor. În urma concedierilor respctive, forul condus de către Burleanu, are de achitat către Mihalache, Stici, Paraschiv,  Bărgăoanu şi Bucurescu aproximativ suma 700.000 de euro, bani care revin din salariile restante.

Reclamanţii trebuie reangajaţi în funcţie

Pe lângă sumele de bani reclamanţii lui Răzvan Burleanu au câştigat în instanţă şi dreptul reangajării lor la Federaţia Română de Fotbal. După ce oficialii FRF au pierdut procesul cu foştii angajaţi, oamenii lui Burelanu au emis următorul comunicat în urma pângerii făcute de Paraschiv: “Federaţia Română de Fotbal a înţeles să îşi execute de bunăvoie obligaţiile şi, implicit, consideră că nu mai are debite neachitate faţă de domnul Paraschiv.

FRF nu are niciun cont blocat pe speţa Paraschiv. Cererea domniei sale de executare silită este în stadiul efectuării unei expertize. FRF a pus la dispoziţia expertului toate documentele solicitate.

Federaţia aşteaptă concluziile acelei expertize, urmând să folosească toate mijloacele legale pe care le are la dispoziţie pentru a contesta executarea silită în situaţia în care se va ajunge la poprire”, se arată în comunicat.