Fotbal intern

Dezvăluire şoc din biroul fostului şef al SRI: “Bineînţeles că Burleanu va câştiga alegerile!” Ce “greu” a făcut afirmaţia

Dezvăluire incredibilă despre alegerea lui Răzvan Burleanu în fruntea Federaţiei Române de Fotbal! Dan Andronic, directorul Evenimentul zilei, a făcut publică o discuţie purtată cu generalul Florin Coldea şi fostul şef al SRI, George Maior, în biroul acestuia. Când a avut loc dialogul
06.03.2018 | 13:21
Dezvaluire soc din biroul fostului sef al SRI Bineinteles ca Burleanu va castiga alegerile Ce greu a facut afirmatia
ADVERTISEMENT

Cunoscutul jurnalist Dan Andronic, directorul Evenimentului Zilei, a postat pe contul său de Facebook un episod întâmplat înaintea alegerilor din 2014 pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal – detalii aici. Acesta a rememorat un dialog care ar fi avut loc în biroul şefului Serviciului Român de Informaţii în urmă cu patru ani.

Generalul Florin Coldea, adjunctul şefului SRI, purta un dialog cu George Maior, şeful SRI, pe tema alegerilor din fotbal. Potrivit lui Dan Andronic, generalul era sigur că Gheorghe Chivorchian va câştiga şefia FRF. Era prin 2014, mă întâlneam cu George Maior, şeful SRI, un om de care eram apropiat, cu care “puneam” la cale diverse chestiuni, multe din ele cu valenţă istorică sau filosofică. Cât ne pricepeam şi noi, acolo. La un moment dat, în biroul lui vine gen. Florian Coldea. Îşi ia şi el un pahar, vin roşu cu gheaţă şi începem să discutăm despre fotbal. După câteva minute arunc o vorbă. “Văd că sunt alegeri la FRF şi o să câştige un puşti, Burleanu”. Maior, obişnuit cu stilul meu provocator, tace. Hodoronc-tronc se vâră şi gen. Florian Coldea în vorbă. “Nu ştiu dacă o să câştige Burleanu, cred că are mai multe şanse Chivorchian…”. În acel moment îl văd pe George M. roşu la faţă spunându-i cu glas ridicat lui Coldea. “Băi, nu vă băgaţi şi aici! Ce căutaţi voi în fotbal, ce vă interesează cine câştigă? Bineînţeles că o să câştige Burleanu”, a povestit directorul evz.ro, Dan Andronic, pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Burleanu a învins în 2014

Jurnalistul a încheiat apoteotic povestirea cu iz de film cu spioni. O posibilă încheiere: Burleanu a câştigat. Chivorchian i-a dat voturile în turul doi lui Burleanu. Dâncu a câştigat.  România “Omului Nou” înregistrase încă o victorie”.