Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat scăderi de aproape 3% la toți indicii în ședința de joi, 19 decembrie, de la ora 12:50, consemnând tranzacții în valoare de 2,63 miliarde de lei (529,8 milioane de euro).
Așadar, un șoc resimțit de bursă după ce Partidul Social Democrat a anunțat că nu mai este dispus să intre la guvernare. De asemenea, indicele principal BET, cel care arată evoluția celor mai lichide 16 companii, a înregistrat o scădere de 2,75% până la 16.300,37 de puncte.
Cât despre indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni BVB, era în scădere cu 2,68% conform Știrile PRO TV. Mai mult, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de titluri a pierdut 2,5% din valoare, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, s-a depreciat cu 2,93%. Potrivit sursei citate, BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 1,35%.
Totodată, indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților s-a depreciat cu 2,37%. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat pe pagina sa de Facebook că PSD se va retrage de la masa discuțiilor pentru formarea noului Executiv. Cu toate acestea, PSD va vota în Parlament un guvern de dreapta.
Așadar, cel mai probabil la guvernare vor ajunge UDMR + PNL + USR, însă anul 2025 se anunță de pe acum a fi foarte complicat. Pe lângă criza politică, pricinuită de anularea alegerilor prezidențiale, țara noastră s-ar putea confunda și cu o criză economică.
Așadar, guvernarea ar putea fi un cartof fierbinte pentru oricine în acest moment, conform analiștilor politici. “Nu poţi să stabileşti ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior şi alta vorbesc în faţa presei.
Nu poţi face nimic cu aşa-zişi parteneri cărora le e ‘silă’ să stea la masă cu tine şi care au impresia că aşa se ‘murdăresc’. PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze şi fără să îşi pună poalele în cap, aşa cum au făcut ceilalţi.
Acest mod de lucru este total contraproductiv în faţa oamenilor. De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuţiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta. O facem pentru că această ţară are nevoie urgent de un guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidenţiale care vor urma.
România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile şi orgolii prosteşti“, a scris premierul pe Facebook. Cel mai probabil Marcel Ciolacu s-a referit la cei din USR, dar și la aripa dură din PNL, condusă de Rareș Bogdan, care a criticat vehement orice tentativă de a crea o nouă alianță cu PSD.