Așadar, toți indicii Bursei de Valori București au scăzut după ce peste 2 milioane de români l-au votat pe Călin Georgescu, ”candidatul fantomă de pe Tik Tok”. Bursa s-a speriat de această alegere și a ”reacționat”, dovedind încă o dată că țara noastră trăiește foarte periculos din cauza lipsei de predictibilitate.
Nu neapărat alegerea lui Georgescu a dus la această cădere, ci la faptul că românii au dovedit că aceste alegeri sunt departe de a fi predictibile. ”Sunt investitor la bursă, şi asta înseamnă că am nevoie de predictibilitate şi de stabilitate, ori alegerile preliminare din primul tur prezidenţial arată foarte multe instabilitate.
Adică este foarte incert ce se va întâmpla la alegerile parlamentare, practic nu ştim direcţia în care se va duce guvernarea de la anul şi atunci măsurile econimice fiscale, ca atare investitorii sunt nesiguri şi incertitudinea înseamnă vânzare în panică. Automat preţurile scad, scade avuţia noastră pentru că investiţiile pe care le avem la bursă se depreciază pe fond emoţional”, a explicat Iancu Guda în direct la Digi 24.
”Avem acum o perspectivă de o treime partide de dreapta, o treime partide de stânga şi o treime suvern extremişti. Este clar că nu se poate face o majoritatea fără oricare din cele două combinaţii şi oricare este ciudată şi toxică. Vedem concret la ce a dus o guvernare de stânga-dreapta la invalidarea de către popor pentru că nu au crezut că acest model electoral.
Nu doar bursa scade, creşte costul de finanţare al statului cu 0.5 puncte procentuale într-o singură zi şi vreau să înţelegeţi că asta înseamnă rate la credite ipotecare cu 200 de lei mai mari din primăvara acestui an, pentru că atunci când statul se împrumută mai scump pe fond de risc şi incertitudine şi poporul şi companiile se finanţează mai scump şi aici este principala problemă a acestui mesaj mesianic de patriotism suveran”, a completat Iancu Guda, conform Observatornews.ro.
Specialistul economic a subliniat că Georgescu vrea să facă România ”great again” după modelul Trump, doar că România nu a fost niciodată măreață și nici nu are prea multe argumente să se susțină singură, fără ajutor din afară. Așadar, suveranismul nu este și nu poate fi o soluție pentru România, care are toate șansele să se întoarcă înapoi zeci de ani dacă vor fi făcute alegerile greșite, sustine Guda.
”Cel mai simplu argument posibil pe care pot să vi-l explic este că în România sunt 700.000 de companii active, jumătate din România se bazează pe 500 de firme. Din aceste 500, 400 sunt multinaţionale. Fără capital străin, fără investiţii, România este pe butuci, deja au scăzut investiţiile străine directe cu 50% în ultimii doi ani.
Dacă noi venim cu aceste mesaje mincinoase că România poate sa fie puternică singură, ne înşelăm şi înşelăm electoratul, cum putem să vorbim electoratului de pace dar să ne retragem sprijinul pentru Ucraina? Cum poţi să ai pace cu Rusia la graniţă şi practic tu să minţi electoratul românesc?
Un economist trebuie să explice toate acestea şi de ce nu poate salva economia românească, la fel cum medicii explicau în pandemie în 2020 de ce băile în apă rece nu pot să te salveze de Covid. Credinţa nu are nicio treabă cu economia. Să vii să spui că economia românească e puternică, cum spune domnul Georgescu, că Iisul Hristos nu avea doctorat, aşa că să fim optimişti şi entuziasmaţi”, a explicat Iancu Guda.