Ministerul Educației a aprobat numărul de luni de bursă pe care statul român le va plăti pentru masteranzii, doctoranzii și cercetătorii care merg să studieze în străinătate în viitorul an universitar. Printr-o hotărâre aprobată luna trecută de Guvern, a fost creat cadrul necesar pentru ca statul să acorde burse de studii în străinătate, după care ministrul Educației a venit cu două ordine prin care stabilește regulile concursului, cuantumul burselor și țările de destinație.
Statul intenționează să pregătească specialiști într-o serie de domenii de interes, iar pentru acest lucru este dispus să suporte costurile pentru studii aprofundate ale celor care vor să-și completeze educația cu masterat, doctorat sau stagii de cercetare sau postdoctorale. Până acum, acest lucru era posibil doar dacă se încheiau înțelegeri biltaterale cu alte state sau în urma unor oferte unilaterale. Însă după adoptarea HG 118/2023, lucrurile se vor schimba.
Astfel, statul va aloca sume special pentru finanțarea studiilor în străinătate, în funcție de nevoile pe care le are societatea și piața muncii din România. Măsura se va aplica din acest an, iar ministrul Educației a stabilit și ce sumă va primi fiecare bursier, în funcție de țara de destinație. Ordinul de ministru nu prevede un număr clar de burse, ci numărul de luni de bursă care vor fi acordate, asta pentru că perioada de studii poate fi variabilă, de minimum două luni și maximum zece luni, ținând seama și de faptul că, pe durata vacanței de vară, bursa nu se acordă.
Numărul total de luni de bursă aprobat prin ordinul de ministru publicat, vineri, în Monitorul Oficial, este de 540 împărțite astfel:
a) 340 de luni pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat;
b) 200 de luni pentru stagii postdoctorale și de cercetare.
Presupunând că fiecare bursier va fi trimis pentru o perioadă maximă de 10 luni pe an, ar rezulta că 34 de persoane vor fi selectate pentru studii de masterat și doctorat peste hotare, în timp ce alte 20 vor putea merge la stagii postdoctorale și de cercetare. Însă este probabil ca numărul bursierilor să fie mai mare, în funcție de dosarele care vor fi aprobate în urma concursului ce va fi organizat de către Agenția de Credite și Burse de Studii, instituție cu care persoanele selectate vor trebui să încheie un contract.
Tot prin ordinul semnat de către Ligia Deca, este stabilită lista țărilor în care vor putea merge bursierii, precum și suma lunară pe care o va primi fiecare dintre aceștia, în funcție de statul în care va studia. Pe listă sunt trecute, 40 de țări, majoritatea din Uniunea Europeană, dar există și posibilitatea studiilor făcute pe alte continente: Albania, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Cipru, Coreea de Sud, Croația, Danemarca, Egipt, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Hong Kong, India, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Maroc, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Portugalia, Serbia, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria.
HG 118/2023 prevede că bursele nu pot fi mai mici de 1.000 de euro pe lună, însă ordinul de ministru stabilește nivelul minim al bursei la 1.200 de euro lunar. În cuantumul minim intră beneficiarii care merg fie în țări din apropierea României, fie în cele în care costurile vieții de zi cu zi sunt mai reduse: Bulgaria, India, Serbia, Turcia ș.a. În funcție de criteriile distanței și ale costurilor, sumele cresc la 1.400, 1.500, 1.600 și 1.800 de euro pe lună. Pentru unele state, bursa se acordă la cuantumul cel mai mare, de 2.000 de euro pe lună: Canada, Coreea de Sud, Elveția, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Norvegia, Singapore, Statele Unite ale Americii și Suedia.
Statul este dispus să susțină financiar studiile făcute în străinătate ale tinerilor români, însă numai pentru anumite domenii care sunt menționate în ordinul de ministru: Administrarea afacerilor, Agronomie, Arhitectură, Arhitectură navală, Arte vizuale, Asistență socială, Biochimie, Bioeconomie, Biologie, Biotehnologii, Calculatoare și tehnologia informației, Chimie, Cibernetică și statistică, Cinematografie și media, Climă, energie și mobilitate, Contabilitate, Cultură, creativitate și societate inclusivă, Digitalizare, industrie și spațiu, Drept, Economie, Economie digitală și tehnologii spațiale, Economie și afaceri internaționale, Energie și mobilitate, Energie, mediu și schimbări climatice, Fabricație avansată, Farmacie, Finanțe, Fizică, Geografie, Geologie, Horticultură, Hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu, Informatică, Informatică economică, Informații și securitate națională, Ingineria autovehiculelor, Ingineria materialelor, Ingineria mediului, Ingineria produselor alimentare, Ingineria sistemelor, Ingineria transporturilor, Inginerie aerospațială, Inginerie chimică, Inginerie civilă și instalații, Inginerie electrică, Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, Inginerie energetică, Inginerie forestieră, Inginerie genistică, inginerie de armament, rachete și muniții, Inginerie geodezică, Inginerie geologică, Inginerie industrială, Inginerie mecanică, Inginerie navală și navigație, Inginerie și management, Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală, Istorie, Management, Marketing, Matematică, Materiale funcționale avansate, Mecatronică și robotică, Medicină, Medicină dentară, Medicină veterinară, Mediu și ecotehnologii, Mine, petrol și gaze, Psihologie, Relații internaționale și studii europene, Sănătate, Sănătate — prevenție, diagnostic și tratament avansat, Securitate civilă pentru societate, Silvicultură, Sociologie, Studii culturale, Studii europene și afaceri transatlantice, Știința mediului, Știința sportului și educației fizice, Științe administrative, Științe ale comunicării, Științe ale educației, Științe inginerești aplicate, Științe militare, Științe politice, Teatru și artele spectacolului, Tehnologia informațiilor și comunicațiilor, spațiu și securitate, Urbanism, Zootehnie.
Al doilea ordin de ministru semnat de către Ligia Deca aprobă regulamentul de desfășurare a concursului în urma căruia vor fi desemnați câștigătorii burselor. Concursul are două componente distincte: dosarul de candidatură, cu o pondere de 70% în rezultatul final, și interviul, cu o pondere de 30%. Pe lângă o serie de acte, dosarul de candidatură trebuie să conțină informații detaliate privind performanța academică a candidatului, precum și un proiect de studiu/cercetare/creație artistică ce justifică, în 5 – 10 pagini, activitatea pe durata stagiului de bursă.