Autoritățile au modificat prevederea care îi scotea de pe lista burselor pe elevii sportivi. Schimbările aduse regulamentului de acordare a burselor școlare pentru anul școlar 2024-2025 nu vor avea impact asupra celor care practică sporturi.
Elevii care fac sporturi vor putea beneficia de acestea, a anunțat miercuri Ministerul Educației. Modificarea vine după ce premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Ligia Deca să reconsidere reducerea bursei de merit pentru elevii care se află la începutul carierei lor sportive.
„Modificările aduse metodologiei-cadru de acordare a burselor şcolare, valabile în anul şcolar 2024-2025, nu sunt de natură să afecteze elevii sportivi de gimnaziu şi liceu, potenţiali beneficiari de burse, comparativ cu Metodologia aplicată în anul şcolar 2023-2024.
Precizăm că informaţiile pe această temă vehiculate în spaţiul public au la bază interpretarea eronată de către Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU) a prevederilor Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.518/11.07.2024 cu privire la aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor începând cu anul şcolar 2024 – 2025”, prevede un comunicat transmis de Ministerul Educaţiei.
Ministerul a subliniat că, începând cu anul școlar 2024-2025, elevii din gimnaziu și liceu implicați în sporturi olimpice pot primi burse de merit și pentru obținerea medaliilor de aur sau pentru clasarea pe locul I la Campionatele Naționale organizate de Federațiile Sportive Naționale, conform Protocolului semnat între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport pe 7 martie.
„Ne cerem scuze pentru situaţia creată şi pentru faptul că nu am consultat în prealabil Ministerul Educaţiei cu privire la interpretarea Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.518/11.07.2024. Menţionăm, în acest context, faptul că au fost demarate procedurile privind remedierea acestei situaţii.
Numărul beneficiarilor nu va fi afectat de interpretarea eronată. Mai precizăm faptul că în anul şcolar 2024-2025 bursele de merit vor fi acordate conform Protocolului nr. 9177/2535/07.03.2024, încheiat între Ministerul Educaţiei şi Autoritatea Naţională pentru Sport privind acordarea burselor de merit pentru anul şcolar 2024 – 2025”, a mai transmis FSSU.
După implementarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, se menționează clar că elevii care câștigă premii la competițiile organizate de Federațiile Naționale în sporturi olimpice vor fi eligibili pentru burse de merit, a precizat ministerul.
Premierul Marcel Ciolacu a cerut miercuri ministrului Ligia Deca să reanalizeze până la sfârșitul lunii măsura reducerii bursei de merit pentru elevii aflați la începutul carierei sportive.
„Vreau să-i cer doamnei ministru al Educaţiei, Ligia Deca, să revizuiască până la finalul lunii măsura reducerii bursei de merit pentru elevii aflaţi la începutul carierei sportive. Nu pot fi de acord cu această decizie ce ar urma să se aplice din septembrie, deoarece România îşi doreşte exact contrariul, să convingă cât mai mulţi copii să facă sport. Vrem ca prin sport să-i îndepărtăm de alte tentaţii periculoase, vrem să-i ajutăm să crească sănătoşi. Nu putem să facem asta dacă elevii sportivi pierd şi minimul de ajutor primit din partea statului”, a spus Marcel Ciolacu.
Inițial se vorba ca din septembrie numai câștigătorii competițiilor organizate de inspectorate și cele internaționale să primească 450 sau 600 de lei lunar, însă după această schimbare elevii sportivi nu vor fi afectați.