Bursucu, pe numele său real Adrian Cristea, este în stare de șoc după moartea lui Silviu Prigoană, care a încetat din viață la 60 de ani, în timp ce lua prânzul într-un restaurant din stațiunea Bran. Cei doi au vorbit chiar azi.
Decesul lui Silviu Prigoană i-a făcut pe apropiații săi să reacționeze și să scoată la iveală numeroase informații. Bursucu a dezvăluit că a discutat cu regretatul afacerist chiar cu câteva ore înainte să-și găsească sfârșitul.
În momentul de față, cunoscutul coregraf nu-și revine din starea în care se găsește, după ce a aflat vestea neplăcută. Vedeta și fostul politician erau destul de apropiați, dovadă că artistul l-a avut invitat în podcastul său.
„Eu am vorbit cu omul azi-dimineață, azi la prânz. Sunt în stare de șoc. În momentul ăsta sunt în panică. Ultimul interviu al lui este la mine”, a dezvăluit moderatorul pentru wowbiz.ro.
Și Bursucu nu este singurul care și-a exprimat dezamăgirea și șocul în clipa în care s-a confirmat că Silviu Prigoană a murit. Primele informații arătau că s-au fi înecat cu mâncare, însă se pare că a fost, de fapt, vorba de un infarct.
Silviu Prigoană a încetat din viață în mod fulgerător, la vârsta de 60 de ani, cu numai o lună înainte să-și aniverseze ziua de naștere. Politicianul este un om regretat de multe persoane, care au lăsat mesaje de condoleanțe la aflarea veștii.
Fosta soție, Adriana Bahmuțeanu, este sfâșiată de durere pentru că băieții săi au rămas fără tată. Pe de altă parte, actuala parteneră, Mihaela Botezatu, trebuie să se pregătească pentru înmormântarea care nu se știe când va avea loc.
Cel mai probabil, regretatul om de afaceri va fi înhumat aproape de tatăl său, care a decedat recent, dar și de fiul său. Vasile Prigoană a murit în vara acestui an, la vârsta de 93 de ani. Ceilalți trei frați ai lui Silviu Prigoană și nepoții au aflat vestea după ce seniorul a fost înmormântat.
Atât fratele afaceristului, cât și băiatul care a trecut în neființă în urmă cu 15 ani sunt îngropați în cimitirul Evanghelic Lutheran. Acesta este aflat pe Șoseaua Giurgiului, fiind situat aproape de Cimitirul Bellu.