Buzărnescu, mesaj emoţionant după ce a învins-o pe Ostapenko

buzarnescu, buzarnescu-ostapenko, turneul de la doha

Mihaela Buzărnescu a reuşit prima victorie din carieră în faţa unei jucătoare de Top 10 WTA la Turneul de la Doha.

Românca a învins-o categoric pe campioana de la Roland Garros, Jelena Ostapenko, cu 6-1, 6-3, după numai o oră şi 5 minute de joc, în turul al doilea al turneului de la Qatar. 

”Sunt foarte emoţionată. Mi-am dorit să trec cu bine peste acest meci. Mi-a ieşit. Jelena este o jucătoare extraordinară, care are tot viitorul în faţă”, a spus românca de 29 de ani, imediat după meci. Buzărnescu a urcat nu mai puţin de 497 de poziţii în acest an, după ce se afla pe poziţia 540 WTA la începutul lui 2017.

Buzărnescu mulţumeşte familiei pentru progres

”Nu m-am gândit niciodată la lucrul acesta. Am fost accidentată când am început să câştig şi să urc în clasament. Am avut aproape prietenii şi familia. Mi-au spus că trebuie să cred în mine şi atât. În mod normal nu îţi vine să crezi când câştigi 7 turnee ITF. Presiunea creşte când urci în clasament. Contează enorm să te ajute apropiaţii”, a mai spus Buzărnescu.

 

În faza următoare, Buzărnescu va juca în compania lui Julia Gorges, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 9. Patru românce sunt în optimi la competiţia Premier 5 de la Doha, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Mihaela Buzărnescu.