Sport

Ca Rădoi și Raț la Euro 2008! Ciocnire violentă între coechipieri la Real Madrid – Benfica. Video

Fanii de pe Santiago Bernabeu, prezenți la meciul dintre Real Madrid și Benfica, au tras o sperietură groaznică. Doi coechipieri s-au ciocnit precum Mirel Rădoi și Răzvan Raț în România - Italia, de la Euro 2008
25.02.2026 | 23:54
Ca Radoi si Rat la Euro 2008 Ciocnire violenta intre coechipieri la Real Madrid  Benfica Video
Ca Rădoi și Raț la Euro 2008! Ciocnire violenta între coechipieri la Real Madrid - Benfica. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Eduardo Camavinga și Raul Asencio i-au speriat pe cei care au urmărit Real Madrid – Benfica, returul din play-off-ul Champions League. Cei doi „galactici” s-au ciocnit precum Mirel Rădoi și Răzvan Raț în meciul cu Italia de la Euro 2008. Fundașul central spaniol a ieșit mult mai avariat.

Episodul „Rădoi – Raț” de la Euro 2008 s-a repetat în Real Madrid – Benfica

Întreg stadionul Santiago Bernabeu a fost redus la tăcere în minutul 74 al meciului dintre Real Madrid și Benfica. Și nu din cauza vreunui gol, ci a unei ciocniri violente între Eduardo Camavinga (23 de ani) și Raul Asencio (23 de ani). Cei doi fotbaliști ai gazdelor urmăreau o minge aflată în aer, care părea să ajungă la Rafa Silva, unul dintre adversari.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul Benficăi s-a dat la o parte, astfel că Tchouameni și Asencio nu au mai putut evita impactul. Fundașul central a ieșit cel mai avariat, deoarece a primit un cap direct în față din partea coechipierului său. Dacă mijlocașul francez și-a revenit destul de repede, Asencio a avut nevoie de îngrijiri medicale, meciul fiind oprit aproximativ patru minute de „centralul” Slavko Vincic.

Ba, mai mult, stoperul Realului a fost scos pe targă și înlocuit cu David Alaba. Alvaro Arbeloa a decis, ca măsură de precauție, să îl scoată și pe Camavinga. În locul francezului a intrat Franco Mastantuono.

ADVERTISEMENT

Ce s-a întâmplat între Mirel Rădoi și Răzvan Raț

Accidentarea lui Raul Asencio a semănat cu cea a lui Mirel Rădoi de la Euro 2008. Fostul căpitan al Stelei a suferit o accidentare gravă după o ciocnire violentă cu Răzvan Raț, în minutul 20 al meciului România – Italia, de la Zurich.

ADVERTISEMENT

Rădoi a suferit atunci o fractură de piramidă nazală și a fost înlocuit în minutul 25 cu Paul Codrea. Fostul mijlocaș nu doar că nu a mai putut continua meciul cu Italia, ci a ratat restul turneului final.

Tags: