În acest sens, cadastrul și intabularea sunt două procese care ar trebui înțelese de toată lumea. Deși sunt extrem de complicate, sau cel puțin așa par la prima vedere, ele sunt menite să garanteze dreptul fundamental la proprietate. Așadar, iată ce sunt și cum funcționează cadastrul și intabularea.
Conform definiției, cadastrul este un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor imobilelor de pe teritoriul țării. O bază de date care înregistrează, la nivel națională, toate aspectele despre fiecare teren și clădire în parte din țara noastră.
Informațiile furnizate sunt precise și privesc proprietarul sau deținătorul imobilului, poziția geografică (prin măsurători și reprezentări cartografice), folosința (destinația) imobilului și dimensiunile și suprafața acestuia. Cadastrul se folosește de măsurători exacte și reprezentări cartografice detaliate, astfel că identifică și descrie imobilele sau terenurile într-un mod în care elimină orice confuzie care ar avea legătură cu amplasarea și limitele proprietăților.
Conform Impopedia.ro, există mai mulți pași pentru a realiza cadastrul, primul implică angajarea unui expert autorizat, adică un inginer sau topograf autorizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI). Acesta va efectua măsurătorile. Urmează colectarea documentelor necesare, documente foarte importante.
Așadar, e nevoie de actele de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor), actele de identitate ale proprietarilor, certificatul fiscal eliberat de Direcția Taxe și Impozite Locale (care dovedește că nu există datorii fiscale pentru imobilul respectiv).
Expertul va face mai apoi măsurătorile, folosindu-se de instrumente speciale și tehnologii moderne. Măsurătorile vor fi transcrise în planuri și schițe. Pe baza acestor date se va realiza documentația cadastrală, care include planurile de amplasament, releveele și alte informații tehnice.
Documentația cadastrală se va depune la biroul teritorial al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, unde va fi verificată. Urmează aprobarea din partea OCPI, după care imobilul va fi înregistrat în baza de date cadastrală. Următorul pas după înregistrarea în sistemul cadastral e intabularea, conform Știrile PRO TV.
Acest proces al intabulării reprezintă ”înscrierea definitivă a dreptului de proprietate (sau a altor drepturi reale, precum uzufructul sau ipoteca) în Cartea Funciară”. Și în acest caz ar trebui urmați mai mulți pași, primul fiind întocmirea documentației cadastrale. Documentația va fi realizată de un expert autorizat.
Va fi depusă, mai apoi, cererea de intabulare. Va fi completată o cerere tip la OCPI, anexând documentația cadastrală și actele de proprietate. Specialiștii de la OCPI analizează actele depuse și oferă verdictul. Ca și documente necesare se va cere contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de donație, hotărâri judecătorești definitive.
Vor fi de asemenea necesare actele de identitate, certificatul fiscal și documentația tehnică cadastrală. Pentru situații speciale s-ar putea să fie nevoie de documente suplimentare. Tocmai de aceea este indicat ca aceste situații să fie discutate cu un notar, care știe cel mai bine legislația la i în domeniu.