Sport

“Căderea mentală a Regelui Gică Hagi”. Daniel Șendre, licențiat în neuroscience, explică unde a greșit psihologic selecționerul României cu Polonia

03.10.2026 | 21:15
Caderea mentala a Regelui Gica Hagi Daniel Sendre licentiat in neuroscience explica unde a gresit psihologic selectionerul Romaniei cu Polonia
Daniel Șendre a analizat din perspectivă psihologică modul în care Gică Hagi a gestionat meciul cu Polonia. Foto: colaj Fanatik
Fanatik oferă astazi cititorilor săi un exercițiu unic în istoria presei sportive din România: o analiză a eșecului pe bancă din punct de vedere mental.
ADVERTISEMENT

În acest sens, l-am rugat pe Daniel Șendre, editorialist FANATIK, să iasă din pielea jurnalistului și să intre în cea a specialistului în Neuroscience & mental performance coaching, a doua sa carieră.

Daniel Șendre este licențiat în Neoroscience și antrenat în relația creier – performanță cu cea mai mare școală din lume, așa cum o definește: FC Barcelona. Clubul istoric.

ADVERTISEMENT

Redacția FANATIK îi cedeazā acum cuvântul lui Daniel Șendre.

Unde a greșit psihologic Gică Hagi cu Polonia

„Hagi trebuia să stea la marginea terenului, nu pe bancă. Atunci când comandantul a capitulat, echipajul se duce de râpă”, a spus Marius Șumudică, la FANATIK SUPERLIGA.

Antrenorul lui CFR a surprins foarte bine imaginea care ar trebui să provoace o discuție mult mai profundă în fotbalul românesc decât cea despre sistem, schimbări sau valoarea individuală a jucătorilor. Altfel nu vom progresa, în veci!

ADVERTISEMENT
Gica Hagi cu capul plecat pe bancă
Foto: Mihai-Antonio Vasile / FANATIK

Șumudică a vorbit inclusiv despre poziția corpului lui Hagi, despre capul plecat și brațele încrucișate, comportamente de evitat de către un antrenor. În afară de interpretarea rigidă potrivit căreia brațele încrucișate înseamnă automat frică – Psihologia nu funcționează atât de simplu – Șumudică a avut dreptate.

ADVERTISEMENT

România a pierdut 0–6 cu Polonia, după eliminarea lui Drăgușin din minutul 22. La pauză era încă 0–1, deci prăbușirea s-a produs în repriza a doua, când România a primit 5 goluri. Hagi însuși a spus ulterior că echipa „a intrat moale de la vestiare” și că el este „principalul vinovat”.

ADVERTISEMENT

Pentru mine, aici începe analiza mentală.

Jucatori nationala de la vestiare
Foto: sportpictures.eu

1. Liderul trebuie să regleze emoțional echipa. Hagi a fost absorbit de starea jucătorilor

Există o diferență fundamentală între a simți dezastrul și a-l arăta jucătorilor în timp ce se produce.Antrenorul poate fi furios, speriat, dezamăgit, poate simți că tot planul lui s-a prăbușit, însă antrenorul atunci trebuie să joace teatru. La propriu! Nu în sensul falsității, ci în sensul controlului psihologic, pentru că în timpul jocului este unul dintre principalii regulatori emoționali ai grupului. Jucătorii se uită instinctiv către bancă după gol, după eliminare sau după o eroare majoră. Mesajul de care aveau nevoie băieții era: “Suntem în 10. Acceptăm situația. Rămânem organizați. Următoarele 10 minute. Nu mai primim. Sunt aici!”

Gica Hagi calm
Foto: sportpictures.eu

Dacă imaginea surprinsă de Șumudică este reprezentativă pentru comportamentul lui Hagi în acele momente – retras pe bancă, capul coborât, postură închisă – problema nu este că acea postură “înseamnă frică”. Asta ar fi pseudo-psihologie, o scriu și semnez! Problema este mesajul pe care l-a trimis grupului: neputință, fatalitate, retragere, pierderea controlului. Șumudică a formulat brutal, dar foarte sugestiv: „Atunci când comandantul a capitulat, echipajul se duce de râpă.”

ADVERTISEMENT

 

Care a fost prima mutare a Regelui după eliminare? L-a scos pe Mihăilă, atacant, introducând un fundaș. Ce mesaj a transmis echipei? “Renunțăm complet. De aici înainte doar punem mâinile la față și gât, ca în luptele de stradă, pentru a proteja organe vitale: creier, carotidă. Adversarii vor da tare.”

Jucatori tristi nationala Romaniei
Foto: Mihai-Antonio Vasile / Fanatik

A fost nu numai o mutare discutabilă tactic, singura analiza care se face prin studiouri, ci și una devastatoare mental.

2. Momentul critic a fost începutul reprizei a doua

La pauză, România era în 10 și condusă 0–1. Meciul era aproape pierdut, însă demnitatea rezultatului nu. Adi Mutu a menționat demnitatea, la Antena 1.

Obiectivul trebuia resetat complet. Nu mai joci același meci pe care îl pregătiseși, ci creezi pe loc un micro-obiectiv: “primele 10 minute fără gol primit.”

Indicații precise:

Stăm compact
Simplificăm decizia
Zero risc inutil
Ne ajutăm colegul cel mai apropiat
Comunicăm permanent
Vreau disciplină, nu eroism
Următoarea fază. Mereu!
Hagi trebuia mai departe să recompensese verbal fiecare intervenție bună, să își țină oamenii conectați și mai presus de orice, Hagi trebuia să rămână prezent.

În schimb, Lewandowski face 2–0 în minutul 47 și Ghiță își dă autogol în minutul 49. Două goluri în 4 minute după pauză.

Jucatori suparati nationala Romaniei
Foto: Mihai-Antonio Vasile / Fanatik

Pentru un mental coach, Șumi a dezvăluit că are unul, nu însă și (CFR) clubul, știu sigur asta, uitându-mă la telvizor, acesta este probabil cel mai alarmant segment al meciului. Echipa tocmai avusese 15 minute într-un mediu controlat, împreună cu stafful, în care trebuia să fie resetată cognitiv și emoțional.

Atât că Hagi spune după meci: “Am intrat moi de la vestiare”. Asta e enorm! Pentru că vestiarul este exact locul în care antrenorul trebuia să împiedice “moleșala”.

3. România a intrat într-un așa numit “collapse response”

După 0–2 și mai ales după autogolul de 0–3, problema nu a mai fost exclusiv tactică. În Polonia a apărut fenomenul pe care îl vedem frecvent, când jucătorii încetează să mai proceseze fiecare fază independent și încep să simtă că se întâmplă ceva inevitabil.

În acel moment se intră într-o spirală, care arată așa: greșeală, gol, anxietate, scăderea atenției, altă greșeală, alt gol. Hagi trebuia să rupă secvența. Era singurul care putea să o facă, pentru că el era A1, liderul suprem.

Cum trebuia să funcționeze!? Nu mai repari România–Polonia, ci următoarele 60 de secunde. Concret:

Chemi un jucător la margine
Transmiți prin căpitan
Ceri bloc mai jos
Dramatizezi pozitiv fiecare intervenție defensivă
Folosești o întrerupere pentru resetare.
Mesajul devine extrem de simplu: “Oprim sângerarea, băieți!” Șumudică spune practic același lucru, dar într-un limbaj de antrenor: “trebuia limitată proporția scorului.”

Gica Hagi Ianis
Foto: sportpictures.eu

4. Hagi a pierdut prezența leadership-ului

Aici critica lui Șumudică e cea mai puternică, dar atenție mare! Nu pentru că antrenorul trebuie să stea obligatoriu 90 de minute în picioare, pentru că nu există o asemenea regulă psihologică, dar categoric există momente în care prezența fizică a liderului devine comunicare.

La 0–2, 0–3, jucătorii nu au nevoie numai de instrucțiuni, ci să vadă că cineva încă deține controlul. Un lider poate oricând să nu mai controleze razultatul, însă trebuie să transmită non stop că încă controlează răspunsul la rezultat. Asta e diferența esențială!

Gica Hagi indicatii
Foto Mihai-Antonio Vasile / Fanatik

5. Hagi și-a asumat responsabilitatea după furtună. E OK. Dar leadership-ul decisiv trebuia manifestat în timpul ei

Trebuie să-i acordăm, cu toții, lui Hagi, un lucru: nu și-a martelat jucătorii. Regele a rămas rege. În conferință a spus explicit: „Eu sunt principalul vinovat, eu plănuiesc totul” și a remarcat că echipa nu reacționează. Este un comportament de lider după meci. Psihologia sportivă descrie două tipuri diferite de leadership: responsabilitatea după eșec și leadership-ul în timpul eșecului.

Selecționerul României e excelent la primul și insuficient la al doilea, din păcate.

Gica Hagi conferinta
Foto: sportpictures.eu

Aici identific eu problema cea mai profundă a lui Gică Hagi.

Hagi și-a construit noul mandat în jurul mentalității: curaj, personalitate, asumare, „să îndrăznim”, „să credem”, “cei 3 m”. Despre o nouă mentalitate a vorbit chiar în prima conterință de presă ca selecționer.

M-a surprins total să realizez că Gică, la cât de mare a fost ca jucător, nu știe că testul suprem al unei filosofii mentale nu este când conduci, ci în momentul în care tot ce-ai pregătit se prăbușește.

Hagi tabela
Foto: sportpictures.eu

Drăgușin e eliminat, Lewa marchează, vine autogolul. Planul tactic dispare. Stadionul explodează. Jucătorii simt că urmează dezastrul. Acela este momentul în care antrenorul trebuie să devină mai mare decât meciul.

jucatori Romania Lewa
foto: sportpictures.eu

Hagi nu trebuia să le promită că vor întoarce scorul în 10, pentru că ar fi fost superficial. Hagi trebuia să le transmită altceva: “Nu controlăm ce s-a întâmplat. Controlăm ce se întâmplă de acum înainte. Luptăm ca niște sălbatici!”

Din perspectiva mentală, aceasta mi se pare marea eroare a lui Hagi: soldații nu au primit de la căpitan semnalul că lupta continuă. Când echipa își pierde busola, trebuie să se uite spre bancă și să o găsească acolo. La Varșovia, naționala s-a uitat spre bancă și a văzut aceeași suferință pe care o trăia pe teren.

Gica Hagi pe banca de rezerve
Foto Mihai-Antonio Vasile / Fanatik

Imaginile din galeria foto vorbesc cu tine, pur și simplu. Vedem în ele o Românie prăbușită mental.

Într-o asemenea prăbușire, antrenorul nu poate fi doar martorul suferinței propriilor jucători. Antrenorul trebuie să fie ultimul om care capitulează.

Tags: