Cadou pentru Ianis Hagi de ziua lui! Va putea să facă schimb de tricouri cu Mohamed Salah. Egipteanul a făcut deplasarea pentru meciul cu Genk

Francisc Oprea   
în Champions League
22/10/2019, 20:51
Cadou pentru Ianis Hagi de ziua lui! Va putea să facă schimb de tricouri cu Mohamed Salah. Egipteanul a făcut deplasarea pentru meciul cu Genk
Mohamed Salah a făcut deplasarea în Belgia pentru duelul cu Genk. Sursă Foto: Twitter

Genk primește vizita celor de la Liverpool pentru meciul din etapa a treia a fazei grupelor Ligii Campionilor. Delegația formației britanice a plecat în cursul zilei de marți către Belgia, iar printre componenții lotului deplasat de Jurgen Klopp se numără și Mohamed Salah, jucător indisponibil pentru meciul cu Manchester United de etapa trecută din Premier League, din cauza unei accidentări.

Mohamed Salah, în lotul lui Liverpool pentru duelul cu Genk

Genk și Liverpool se întâlnesc miercuri seară, de la ora 22:00, în etapa a treia a fazei grupelor Ligii Campionilor. Deși a ratat duelul cu Manchester United din Premier League, Mohamed Salah pare că este apt din punct de vedere fizic pentru meciul din Belgia. Egipteanul a făcut deplasarea cu restul lotului antrenat de Jurgen Klopp, iar Ianis Hagi, cel care a împlinit marți 21 de ani, se poate duela cu cel mai bun marcator al campionatului englez din ultimele două stagiuni.

Mohamed Salah s-a accidentat la gleznă în timpul meciului cu Leicester, din etapa a opta din Premier League, dar problemele nu au fost serioase, singurul meci pe care l-a ratat fiind cel cu Manchester United, încheiat 1-1 etapa trecută. Dacă egipteanul va putea juca cu Genk, Jurgen Klopp îi are pe lista indisponibililor pentru duelul din Liga Campionilor pe Trent Alexander-Arnold și Joel Matip. Cei doi apărători, deși au fost integraliști în duelul cu Manchester United, nu au făcut deplasarea în Belgia din cauza unei răceli, respect a unei probleme la genunchi.

Ianis Hagi a fost titular la Genk la meciul din etapa a doua a Ligii Campionilor. Sursă Foto: Hepta
Ianis Hagi a fost titular la Genk la meciul din etapa a doua a Ligii Campionilor. Sursă Foto: Hepta

Genk caută prima victorie

Genk a debutat cum nu se putea mai rău în acest sezon al grupelor Ligii Campionilor. Campioana Belgiei a fost învinsă de Salzburg, scor 2-6, în prima etapă, însă a izbutit un rezultat de egalitate în al doilea meci, împotriva celor de la Napoli.

După primele două etape, Genk este ultima în grupa E, cu un singur punct, în timp ce Liverpool ocupă poziția a treia, după victoria obținută cu Salzburg.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles