Ana Porgras și Zannidache s-au cunoscut înainte de Survivor România, iar faptul că cei doi au petrecut ceva timp împreună realizând chiar și câteva vloguri pe pagina de Youtube a artistului a alimentat zvonul că ar fi iubiți.
Fosta gimnastă a primit un cadou special din partea lui Zanni de Crăciunul trecut, cadou despre care s-a aflat abia acum, datorită unui vlog apărut pe contul concurentului de la Survivor România.
Se pare că Ana a fost cucerită de un mic gest pe care l-a făcut faimosul pentru ea, acela fiind de fapt momentul în care relația lor de prietenie a început să devină închegată.
Puțini știu, dar Zanni a locuit câteva zile cu Ana Porgras în apartamentul acesteia din Brașov înainte să-și facă bagajele pentru aventura din Republica Dominicană.
Tatuatul nu a mers cu mâna goală la bruneta cu care a devenit extrem de apropiat apoi. I-a dus un glob pe care să îl pună în brad, spunând, mai în glumă, mai în serios, că nu și-a permis ceva mai scump.
Gestul a contat mai mult ca orice sumă de bani, iar Ana a fost extrem de impresionată de cadoul modest, dar dăruit din toată inima de Zannidache.
„Sunt zilele Crăciunului, în cazul în care vedeți aceste imagini prin februarie… Că prin februarie-martie o să punem acest videoclip, aflați că noi ne antrenăm și că este Crăciunul. Și globul pe care l-am adus eu în această casă este acesta! Nu m-am jucat. În cazul în care sunteți săraci și n-aveți cum să facei cadou cuiva, să nu veniți cu mâna-n c…,
Veniți frumos cu o beteală, cu un glob din ăsta furat din curte, din alt brad. Dar contează gestul! Foarte frumos gestul”, a spus Zanni în vlogul care a apărut la câteva luni bune de la data înregistrării respectivelor imagini.
Cei doi s-au antrenat împreună pentru competiția de la Kanal D, căci s-au cunoscut la probele pe care toți concurenții trebuiau să le dea înainte de a ajunge în Dominicană. De la antrenamente la relația frumoasă care există astăzi între cei doi a fost doar un pas.