Cele mai citite

Cahill, mulţumit de pregătirea făcută de Halep! ”Suntem gata de start”

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, şi-a petrecut ultima lună în România, cei doi pregătind startul noului sezon.
21.12.2017 | 09:09
Cahill, mulţumit de pregătirea făcută de Halep! ”Suntem gata de start”
ADVERTISEMENT

Australianul în vârstă de 52 de ani a declarat că este mulţumit de pregătirea pe care au făcut-o şi este de părere că liderul clasamentului WTA este gata pentru noul sezon. Simona Halep va juca de Crăciun la un turneu demonstrativ în Thailanda.

”Am avut un presezon foarte bun, am petrecut 3-4 săptămâni aici, în Bucureşti. Ne-am pregătit de asemenea cu Andrei Pavel, în ultimele 12 zile şi a fost grozav. Antrenamentele au fost foarte bune, facilităţile de aici sunt fantastice, iar Simona a petrecut foarte mult timp pe terenul de tenis, dar şi în sala de forţă. Deci suntem gata de start”, a spus australianul pentru Telekom Sport.

Cahill se chinuie să înveţe limba română

Antrenorul Simonei Halep a dezvăluit că România este o ţară foarte frumoasă: ”Tot timpul descopăr lucruri noi în România, este o ţară frumoasă şi cred că nu destulă lume ajunge aici din postura de turist, să meargă în munţi, să viziteze restaurantele. Aveţi nişte clădiri foarte frumoase aici. De fiecare dată când vin fac ceva diferit, cred că este o ţară frumoasă şi îmi încurajez tot timpul prietenii să vină”.

ADVERTISEMENT

Cahill a mărturisit că se chinuie să înveţe limba română, dar o ajută pe Halep să-şi perfecţioneze engleza: ”Mă chinui cu limba română puţin, pentru că e complicată, deci încerc mai mult să o ajut pe Simona cu engleza ei, decât să mă ajute ea cu româna. Cred că e mai corect aşa”.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria CELE MAI CITITE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri