News

Un câine a fost salvat din apa înghețată a râului Siret de pompieri: ”Era paralizat de frig”. Video

Pompierii din Suceava au reușit să salveze un câine din apele înghețate ale râului Siret. Scos paralizat de frigul îndurat, animalul și-a revenit și este bine.
08.02.2022 | 19:56
Un caine a fost salvat din apa inghetata a raului Siret de pompieri Era paralizat de frig Video
Pompierii din Suceava au salvat un câine căzut în Siret. Înghețat de frig, animalul și-a revenit. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) prezintă filmul unei intervenții mai puțin obișnuite a pompierilor din județul Suceava.

Printr-un apel la 112, Salvatorii de la Garda de Intervenție Siret au fost solicitați să intervină, marți, pe râul Siret, pentru a salva un câine rămas blocat pe gheață.

ADVERTISEMENT

Pompierii din Suceava au salvat un câine căzut în Siret. Înghețat de frig, animalul și-a revenit

Potrivit IGSU, patrupedul se plimba în pe albia râului, iar la un moment dat, gheața tot mai subțire s-a rupt și cățelul a căzut în apă.

Mai multe minute, animalul a încercat, dar fără succes, să urce înapoi pe bucățile de gheață, însă nu mai avea forță din cauza frigului și a fost aproape să se înece.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după apelul la 112, echipajul de la Garda de Intervenție Siret a ajuns imediat la fața locului.

Salvatorii au întins o scară culisabilă, iar un pompier a prins cățelul slăbit și l-a adus la mal.

ADVERTISEMENT

După timpul petrecut în apa extrem de rece, cățelul era paralizat de frig și nu mai putea nici să-și miște picioarele din spate.

Pompierii militari l-au luat în grija lor și l-au adus la sediul subunității, l-au hrănit și l-au încălzit, până ce micul patruped și-a revenit, mai anunță IGSU.

ADVERTISEMENT


Postarea de pe pagina de socializare a celor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a strâns aproape 500 de aprecieri și zeci de comentarii și distribuiri.

Pompierii care au intervenit pentru salvarea micuțului animal primesc felicitări din partea cetățenilor.

Pompierii din Bacău, implicați și ei într-o operațiune de salvare a unui câine

La finele lunii trecute, un caz similar a avut loc în Bacău. Un câine aflat pe lacul Insulei de Agrement din oraș pe gheaţă a fost salvat de pompieri chiar înainte să se înece.

La un moment dat, gheaţa s-a rupt sub greutatea animalului, iar acesta nu a mai reuşit să iasă la mal.

Câinele s-a zbătut să iasă la mal, însă nu a reuşit. Doi militari de la ISU Bacău au folosit o barcă pneumatică pentru a salva câinele. Operațiunea a avut și atunci un final fericit, iar animalul a fost scos în siguranță.

ADVERTISEMENT