Ascendentul reprezintă semnul zodiacal care se ridică la orizontul estic în momentul ne naștem. Acesta poate fi calculat chiar și de persoanele care nu cunosc ora exactă. Metoda simplă prin care îl poți afla este la îndemâna oricărei persoane!
Personalitatea și felul în care ne prezentăm în fața celorlalți sunt influențate enorm de ascendent. Numerologii transmit că nu trebuie să ne facem griji dacă nu îl cunoaștem de la părinți pentru că poate fi aflat destul de ușor.
Trucul prin care îl descoperi, fără a știi cu exactitate ora venirii pe lume este cât se poate de simplu. Specialiștii spun că cea mai utilă metodă este de a presupune că te-ai născut în jurul prânzului. Acesta este un punct de plecare extrem de important.
Ulterior, se calculează harta natală pentru a primi un răspuns mai clar. Se folosesc diferite ore de pe parcursul zilei: dimineața, după-amiaza, seara și noaptea. La acest pas se observă felul în care se schimbă ascendentul, în funcție de diferite momente ale zilei.
Se crează o listă scurtă de posibile semne și apoi se compară trăsăturile acestor nativi cu personalitatea proprie, comportamentul și aspectul fizic. În general, ascendentul influențează felul în care te percep ceilalți și cum te exprimi în exterior.
Identificarea semnului care ți se potrivește cel mai bine poate fi extrem de utilă. Spre exemplu, dacă prezinți trăsături ascuțite și o prezență energică, atunci sunt șanse mari ca ascendentul tău să fie în zodia Berbec.
În plus, o construcție solidă și o atitudine calmă arată că ascendentul se poate încadra în Taur. De asemenea, cei cu ochii expresivi și o siluetă subțire tind să aibă ascendentul în Gemeni. Pe de altă parte, Racul are o față rotundă și un aspect îngrijit.
Ascendentul în zodia Scorpion spune că ești unul dintre cele mai pasionale semne din zodiac. Astrologii vorbesc despre o persoană profundă și senzuală, care este atrasă de plăceri și de mister. În plus, se crede că adori să descifrezi enigme.
Meseriile pe care ar putea să le facă acest om sunt de detectiv, cercetător sau polițist. Cei care au acest ascendent sunt competitivi și nu se dau în lături de la concurență. Sunt hotărâți să-și atingă scopul, făcând totul în mare viteză.
De asemenea, sunt văzuți drept parteneri excelenți. Cea mai mare calitate a lor este faptul că pot răsturna complet o situație, motiv pentru care sunt comparați uneori cu pasărea Phoenix, care renaște din propria cenușă.
Mai mult decât atât, astrologii spun că persoanele cu ascendentul în Scorpion sunt puternice și depun foarte multă energie atunci când sunt interesate de ceva. În general, este vorba de o persoană curajoasă, ambițioasă și uneori impulsivă și sarcastică.