Calcule pentru optimi! Cum se pot califica Juventus, Liverpool sau Atletico

Razvan Nicolae   
în Stiri sportive
23/11/2017, 10:27
Calcule pentru optimi! Cum se pot califica Juventus, Liverpool sau Atletico

PSG, Bayern Munchen, Chelsea, FC Barcelona, Manchester City, Beşiktaş, Tottenham Hotspur şi Real Madrid şi-au obşinut biletele pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor. Acestea aşteaptă ultima etapă pentru a vedea cine le va însoţi în faza următoare.

Manchester United are o situaţie facilă în Grupa A – VEZI AICI CLASAMENTUL. Formaţia antrenată de Jose Mourinho are nevoie de un punct în meciul cu ŢSKA Moscova de pe Old Trafford pentru a-şi asigura calificarea de pe primul loc al grupei. În tur, în Rusia, “diavolii” au câştigat cu scorul de 4-1, astfel că şi o înfrângere i-ar ajuta să meargă mai departe.

Calcule pentru optimi în Grupele C şi D

AS Roma şi Atletico Madrid se vor lupta pentru locul 2 în ultima etapă – VEZI AICI CLASAMENTUL. Italienii sunt favoriţi la calificare, în condiţiile în care întâlnesc, în ultima etapă, pe Qarabag, codaşa grupei. De cealaltă parte, trupa lui Diego Simeone se deplasează la Londra, pentru duelul cu Chelsea. Spaniolii au nevoie de victorie şi ca AS Roma să piardă sau să termine la egalitate în meciul de pe teren propriu. În partidele directe cu formaţia din Serie A, Atletico Madrid a câştigat pe teren propriu, scor 2-0, şi a obţinut o remiză, 0-0, pe Olimpico.

Juventus şi Sporting au duel de la distanţă, în Grupa D, pentru calificarea în optimi – VEZI AICI CLASAMENTUL. Campioana Angliei merge la Atena, pentru a se duela cu Olympiakos, în timp ce portughezii vizitează Camp Nou. Diferenţa dintre cele două echipe este de un punct, iar Juve trebuie să câştige pentru a nu sta la mâna rezultatului din meciul de la Barcelona.

Calcule pentru optimi în cea mai echilibrată grupă

Cele mai dificile calcule sunt în Grupa E – VEZI AICI CLASAMENTUL. Liverpool, Sevilla şi Spartak Moscova se luptă pentru cele două locuri care duc în optimi. Cormoranii au meci direct cu Spartak Moscova, partida tur terminându-se nedecis, scor 1-1. Spaniolii au o misiune facilă, pe terenul lui Maribor, astfel că pornesc cu mari şanse pentru calificarea în optimi. Un scenariu de coşmar ar fi acela în care Liverpool ar pierde la Moscova, iar Sevilla ar obţine un singur punct. În acest caz, toate cele trei echipe ar avea nouă puncte, iar spaniolii ar fi eliminaţi din Liga Campionilor.

Napoli şi Şahtior Doneţk se duelează în Grupa F – VEZI AICI CLASAMENTUL. Ucrainienii joacă pe teren propriu cu Manchester City, în timp ce italienii se deplasează pe terenul lui Feyenoord. Napoli are nevoie de o victorie şi trebuie să spere ca Şahtior să fie învinsă de City. În aceste condiţii, italienii merg în optimi, datorită rezultatelor din meciurile direct cu formaţia din Ucraina.

FC Porto şi RB Leipzig se luptă pentru locul 2 în Grupa G – VEZI AICI CLASAMENTUL. Portughezii joacă împotriva lui Monaco, în timp ce vicecampioana Germaniei se va duela, pe teren propriu, cu Beşiktaş. FC Porto are avantaj în meciurile directe cu RB Leipzig, astfel că o victorie în faţa ultimei clasate este suficientă pentru calificarea în optimi.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles