News

Calea ferată care va lega 17 orașe importante. Este ideală pentru turiști

Se pun bazele pentru calea ferată spectaculoasă din Europa care va lega 17 orașe importante. Vestea este una excelentă pentru turiști.
10.03.2025 | 19:58
Calea ferata care va lega 17 orase importante Este ideala pentru turisti
De la Barcelona la Toulouse, trecând prin orașe superbe - calea ferată ideală pentru turiști aflată în lucru. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În acest moment, deocamdată pe hârtie, se lucrează la calea ferată spectaculoasă din Europa care va lega între ele 17 orașe importante aflate în zona de vest și sud-vest a Europei.

De la Barcelona la Toulouse, trecând prin orașe superbe – calea ferată ideală pentru turiști aflată în lucru

Visul oricărui turist atunci când călătorește cu un mijloc de transport terestru este de a trece prin cât mai multe zone frumoase. Operatorul feroviar spaniol Renfe este pe care de a face această dorință să devină realitate.

ADVERTISEMENT

Ibericii lucrează în acest moment la o linie de tren de mare viteză care va lega aproape 20 de orașe importante din Occident. Operatorul urmează să lanseze un nou serviciu AVE (de mare viteză) între Barcelona și orașul francez Toulouse. Nu vor fi conectate doar aceste două destinații populare de călătorie, ci vor fi 17 destinații în total.

La ora actuală, totul este la stadiul ipotetic. Cei de la Renfe au înaintat însă o cerere la Agenția Feroviară a Uniunii Europene pentru prelungirea certificatului de siguranță, astfel încât să poată opera în Toulouse. În următoarea etapă, după ce va fi aprobată cererea, instruirea personalului și programele de lucru pot începe.

ADVERTISEMENT

Cei care adoră o călătorie pitorească cu trenul, trebuie să știe că traseul se va opri în multe orașe pitorești din Franța și Spania, inclusiv Perpignan, Carcassonne, Girona și Figueres. În plus, calea ferată va avea conexiuni către Madrid, Zaragoza, Tarragona, Valencia, Lleida și Castellon, notează Metro.

Tren de mare viteză existent în prezent între orașe mari din Franța și Spania

Cei de la Renfe operează deja un serviciu de succes AVE Franța, care îi ajută pe pasageri să ajungă rapid între Barcelona și Lyon, plus Madrid prin Barcelona și mai departe către Marsilia. Acesta are un cost de doar 89 de euro.

ADVERTISEMENT

La începutul acestui an, operatorul iberic a postat un mesaj pe X (fostul Twitter) în care a anunțat că trenurile sale internaționale între Spania și Franța au transportat un milion de călători în doar un an și jumătate.

ADVERTISEMENT