Life

Calendar ortodox 26 februarie 2022. Sărbătoare importantă: Sâmbătă Morților sau Moșii de Iarnă

Calendarul ortodox ne amintește că în cursul zilei de sâmbătă, 26 februarie 2022, sărbătorim Sâmbăta Morților sau Moșii de Iarnă. Este pomenit și un sfânt.
24.02.2022 | 19:33
Calendar ortodox 26 februarie 2022 Sarbatoare importanta Sambata Mortilor sau Mosii de Iarna
Calendar ortodox 26 februarie 2022. E o zi importantă: Moșii de Iarnă sau Sâmbăta Morților. Sursa foto: Pinterest.com
ADVERTISEMENT

Ultima zi de sâmbătă din luna februarie este dedicată celor adormiți, care nu au fost uitați de cei pe care i-au lăsat în urmă. Credincioșii organizează pomeni pentru sufletele celor plecați dintre noi.

Sâmbăta Morților, cunoscută ca și Moșii de iarnă 2022, reprezintă una dintre sărbătorile importante din calendarul ortodox și din tradiția creștină, moment care nu este trecut cu vederea de oameni.

ADVERTISEMENT

În această zi de 26 februarie se împart bucate de pomană și se respectă o serie de tradiții și obiceiuri. Sunt foarte multe lucruri de care țin cont creștinii ortodocși.

Calendar ortodox 26 februarie 2022. E o zi importantă: Moșii de Iarnă sau Sâmbăta Morților

Moșii de iarnă au loc înainte de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, recunoscută și sub numele de Lăsatul Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui, cinstită anul acesta pe 27 februarie 2022.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Moșii de iarnă de la finalul lunii februarie marchează începutul Sâmbetelor Morților, care se încheie odată cu Săptămâna Mare, după care urmează Paștele.

Potrivit rânduielilor lăsate de Biserica Ortodoxă în această zi de mare sărbătoare se pomenesc cei trecuți la cele veșnice și în fiecare lăcaș de cult se oficiază Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului.

ADVERTISEMENT

În această zi credincioșii înalță către ceruri rugăciuni pentru sufletele celor adormiți, pentru odihna veșnică a celor plecați dintre noi, cât și pentru iertarea păcatelor.

Sfântul Porfirie, pomenit pe 26 februarie 2022

De asemenea, pe 26 februarie 2022 este pomenit și Sfântul Porfirie care s-a născut într-o familie bogată din Tesalonic. La vârsta de 25 de ani avea să se lepede de grija lumească și să se retragă în pustia Egiptului, unde s-a tuns în monarhism.

ADVERTISEMENT

A trăit timp de cinci ani într-o mănăstire, apoi s-a îndreptat către Ierusalim, unde a fost hirotonit preot de către Pravliu, patriarhul. I-a fost încredințat spre pază cinstitul lemn al făcătoarei de viață Cruci a lui Isus Hristos.

Este cunoscut ca fiind primul credincios care a reușit să curețe cetatea Gaza de păgânism. Sfântul Porfirie a făcut numeroase minuni și a reușit să risipească templele idolești cu ajutorul primit de la împăratul Constantinopolului și de la Sfântul Ioan Gură de Aur.

În locul celor 8 temple puse la pământ a construit o Biserică. Așa a făcut Sfântul să se umple cetatea de slavă dumnezeiască, conform crestinortodox.ro. A trecut la cele veșnice în anul 420.

Rugăciune puternică care se spune de Sâmbăta Morților

„Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt.

Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale. Ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în răi.

Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, că să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, că să mă bucur de Fața Ta.

Așa, Doamne, primește umilită mea rugăciune că o tămaie mirositoare. Pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari. Și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima.

Care impreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt. Care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.Amin.”

ADVERTISEMENT