News

Calendar ortodox, 25 iunie: Sfânta Muceniță Fevronia

24.06.2019 | 16:00
Calendar ortodox 25 iunie Sfanta Mucenita Fevronia

În calendarul creștin ortodox, marți, 25 iunie, se face pomenirea Sfintei Mucenițe Fevronia. Tot în aceeași zi sunt amintiți de către Biserica Ortodoxă următorii Sfinți: Sfintele Cuvioase Leonida, Livia și Evtropia, Sfântul Cuvios Dionisie, Sfântul Teolipt al Filadelfiei, Sfântul Cuvios Dometie, Sfântul Cuvios Mucenic Pricopie și Sfântul Orentie, împreună cu cei șase frați ai săi.

Calendar ortodox, marți, 25 iunie: Chinurile prin care a trecut Sfânta Muceniță Fevronia

Viața Sfintei Fevronia a fost una interesantă, conform informațiilor adunate de cărturari de-a lungul veacurilor. Mucenița amintită de calendarul ortodox a fost fata unui senator roman care s-a călugărit de la o vârstă tânără într-o mănăstire din Nisibi. Fevronia a trăit în perioada prigoanei asupra creștinilor pusă la cale de împărații romani și a fost siluită din cauza refuzului de a se lepăda de credința în Iisus Hristos.

Unul dintre persecutori, Silenius, a obligat-o să renunțe la creștinism și să devină soția lui, însă Fevronia și-a continuat calea așa cum Dumnezeu îi șoptea în cele mai tainice momente. Pentru împotrivirea ei i s-au tăiat sânii, i-au scos dinții, a fost biciuită până când rămânea fără piele, i s-au tăiat mâinile și picioarele, iar în cele din urmă a sfârșit ca majoritatea sfinților, prin tăierea capului.

Moaștele Sfintei Fevronia se găsesc la Hurezi,județul Vâlcea. Sursa foto: santafebronia.wordpress.com

Rugăciunea către Sfânta Fevronia

După moartea Fevroniei, Silenius ar fi fost posedat de Diavol. Persecutorul nu își mai putea controla corpul și a sfârșit izbindu-se cu capul de un stâlp de marmură.

Iată și o rugăciune către Sfânta Muceniță Fevronia: „O, sfântă slăvită mare mucenică a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoșii și smeriții, care alergăm cu credință și cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni, nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum.

Sfântă Mare Mucenică, pleacă genunchii tăi cei duhovnicești către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a cărui cămară acum te veselești și roagă-L pe El, cu dragostea aceea cu care îl rugai în sfintele tale nevoințe, să ne trimită și nouă, celor săraci și neputincioși, mila și Harul Său, spre ajutor în scârbele și ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi.

Fii mijlocitoare către preasfânta și viața cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci și tu ai plăcut Lui și ai păzit cu mare sfințenie poruncile Lui. Amin”