Calendar Ortodox 25 martie 2021. Cruce roșie. Buna Vestire este una dintre cele mai însemnate pentru creștinii ortodocși. Este praznicul în amintirea zilei în care Fecioara Maria a fost anunțată de Sfântul Arhanghel Gavriil că-L va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă prăznuiește prima sărbătoare consemnată în documente dintre sărbătorile Maicii Domnului la data de 25 martie. Totuși, acest lucru nu a fost întotdeauna așa, în trecut fiind sărbătorită în ajunul Bobotezei, 5 ianuarie, sau, în zonele vestice, la data de 18 decembrie.
În partea de Răsărit s-a generalizat data de 25 martie. Acest lucru se datorează faptului că sărbătorim Nașterea Domnului în 25 decembrie.
În fiecare an, Buna Vestire este prăznuită în perioada Postului Mare. Este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent de ziua în care pică.
Ziua are o însemnătate deosebită, fiind cea în care Fecioara Maria a fost a anunțată că-L va aduce pe lume pe fiul lui Dumnezeu: „iar în a șasea luna a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioara logodita cu un bărbat care se chema Iosif, din casă lui David; iar numele fecioarei era Maria.
„Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu ține. Binecuvântată ești tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugetă în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie această? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu”.
„Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărați peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit”.
„Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste ține și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din ține, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea luna pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și a zis Maria: Iată roabă Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea”. (Luca I, 26-38)
Este prima sărbătoare certificată a Fecioarei Maria. Marii preoți subliniază că venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu are loc cu acordul celei ce-L va naște.