News

Calendar ortodox, 3 iulie: pomenirea sfântului mucenic Iachint

02.07.2019 | 17:51
Calendar ortodox 3 iulie pomenirea sfantului mucenic Iachint

3 iulie este o zi importantă pentru toți credincioșii, pentru că astăzi se săvârșește pomenirea  sfântului mucenic Iachint. Tot astăzi, creștin-ortodocșii din întreaga țară săvârșesc pomenirea Sfântului Anatolie, Patriarhul Constantinopolului.

Calendar ortodox pentru ziua de 2 iulie: pomenirea sfântului mucenic Iachint

Astăzi, credincioșii îl pomenesc pe sfântul mucenic Iachint. Acesta a trăit pe vremea împăratului Traian și, potrivit calendarului creștin-ortodox, și-a dedicat întreaga viață propovăduirii credinței Mântuitorului Iisus Hristos.

Pe când Traian împărăţea în Roma, se făcuse prigoană mare împotriva creştinilor, pentru că era dată poruncă împărătească, ca toţi cei ce sunt sub stăpânirea lui să aducă jertfa zeilor; iar cei ce nu vor voi să facă aceasta să fie daţi la munci. În acea vreme era în palatele împărăteşti un tânăr ales, anume Iachint, de neam din Cezareea Capadociei, având vârsta de 20 de ani. Acesta stătea totdeauna înaintea feţei împăratului, fiind cu dregătoria postelnic. El era cu viaţă şi credinţă întreg înţeleaptă, creştin adevărat, slujind în taină lui Hristos Dumnezeu şi împodobindu-se cu curăţia, cu înfrânarea, cu blândeţea şi cu toate lucrurile cele bune.  Şi sosind o prăznuire oarecare a necuraţilor zei, împăratul Traian cu tot poporul aducea jertfe idolilor. Dar Iachint, tânărul cel frumos, nu s-a dus cu împăratul la idoli, ci a rămas în palatele împărăteşti, unde, intrând într-o mică odaie osebită, se ruga cu dinadinsul către adevăratul Dumnezeu. Văzând aceasta un alt tânăr de o vârstă cu dânsul, anume Urvechie, care avea aceeaşi rânduială de postelnic.

Pe 3 iulie, este prăznuit sfântul mucenic Iachint. Sursa foto: doxologia.ro
Pe 3 iulie, este prăznuit sfântul mucenic Iachint. Sursa foto: doxologia.ro

Sfântul mucenic Iachint

O îndrăzneală ca aceasta a tânărului Iachint văzând-o toţi cei ce prânzeau cu împăratul şi cei care îi stăteau înainte, s-au mâniat asupra lui cu iuţime. Iar împăratul a zis către dânsul: „Iachinte, tinereţile tale te fac mândru, şi tu, nevrednicule, mă înveţi pe mine ca să nu slujesc zeilor părinteşti, ci unui Hristos oarecare, pe Care nici noi nu-L ştim, nici părinţii noştri nu L-au ştiut”. Sfântul Iachint a răspuns: „Nu-L ştii, pentru că eşti nevrednic de cunoştinţa Lui. Acela este Dumnezeu adevărat, Cel ce a făcut cerul, pământul şi marea şi toate cele dintr-însele; Cel ce a orânduit luminătorii cei cereşti spre luminarea oamenilor şi a zidit pe om după chipul Lui. Cu adevărat spui că nu-L ştii pe Acela, pe Care nici părinţii tăi nu L-au cunoscut, fiind fii ai mâniei. Iar eu, fiind născut şi crescut din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, sunt învăţat a-I sluji şi a mă închina Lui.

Iar împăratul, mâniindu-se pentru un răspuns ca acesta al sfântului, a poruncit slugilor care stăteau înainte să-l bată peste gură. Iar aceia repezindu-se îndată asupra mucenicului lui Hristos, nu numai îl loveau tare peste gură şi peste obraz, dar îl călcau şi cu picioarele cumplit, fiind căzut la pământ, şi-i ziceau: „De ce răspunzi împăratului cu aşa îndrăzneală?” Apoi împăratul a poruncit să înceteze a-l bate; şi sfântul zăcea la pământ, neputând să se scoale de cumplitele lovituri şi de călcările picioarelor. Iar Traian a poruncit să bage cu sila în gura sfântului, mâncări din cele jertfite. Dar sfântul mucenic al lui Hristos, strângându-şi tare gura şi dinţii, n-a lăsat nicidecum să i se pună în gură spurcăciunea jertfită a idolilor. Deci împăratul a poruncit să-l lege cu legături de fier, să-i bage picioarele în obezi şi să-l închidă în temniţă” , se arată în calendarul creștin-ortodox.