Life

Calendar ortodox 8 octombrie. Ce sfântă sărbătorim în această zi

Calendar ortodox 8 octombrie. Creștinii ortodocși sărbătoresc o mare sfântă în această zi.
07.10.2021 | 16:00
Calendar ortodox 8 octombrie Ce sfanta sarbatorim in aceasta zi
Calendar ortodox 8 octombrie. Ce sfântă sărbătorim în această zi. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Vineri, 8 octombrie 2021, este sărbătorită o mare sfântă în calendarul ortodox. Credincioșii trebuie să știe că Sfânta Cuvioasă Pelaghia este prăznuită în această zi, recunoscută pentru frumusețea ei ieșită din comun, născută într-o familie de păgâni.

De asemenea, mai sunt prăznuiți și Sfânta Taisia, Sfântul Cuvios Mucenic Ignatie și Cuviosul Nou Mucenic Ignatie Athonitul. Această zi este marcată cu cruce neagră în calendar.

ADVERTISEMENT

Calendar ortodox 8 octombrie. Este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Pelaghia

În ziua de vineri, 8 octombrie 2021, este prăznuită Sfânta Cuvioasă Pelaghia. S-a născut într-o familie de păgâni și a trăit în secolul V. La naștere a primit numele de Margareta și a fost înzestrată cu o frumusețe nemaiîntâlnită.

Însă nu era cunoscută doar pentru frumusețe, ci și pentru averea ei și viața desfrânată pe care o trăia. Atunci când Sfântul Sinod s-a ținut în Antiohia, Sfântul Non episcopul Edesei ţinea o cuvântare pe scările de la intrarea bisericii Sfântului Iulian Martirul.

ADVERTISEMENT

Margareta a trecut prin fața bisericii cu alaiul ei, îmbrăcată ca o curtezană, ascultând predica. Atunci când a văzut-o, episcopul a rostit următoarele:

„Luați aminte la femeia aceasta, de la care eu multă învățătură am aflat. Socotiți câte ceasuri a zăbovit în camera ei, spălându-se și îmbrăcându-se cu ales veșmânt și împodobindu-se la oglindă cu multă grijă, numai ca să se arate mai frumoasă decât celelalte femei, în fața oamenilor.

ADVERTISEMENT

Iar noi, care dorim din toată inima să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu, ne lenevim și nu ne silim să împodobim păcătosul nostru suflet, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinței, nici să-l împodobim cu mărgăritarele faptelor bune, ca să se înfățișeze cu veșmânt cuviincios în fața lui Dumnezeu.”

Auzind cuvintele episcopului, Margareta și-a dorit să-și schimbe viața desfrânată pe care o avea. Și-a donat averea săracilor și a renunțat la hainele de femeie, primind numele Pelaghia la botez.

ADVERTISEMENT

S-a retras într-o chilie pe Muntele Măslinilor, unde a trăit în sihăstrie. A fost cercetată de Iacov, diaconul episcopului Non, după trei ani. Diaconul, revenit după trei zile, a găsit-o moartă și i-a îngropat trupul cu cinste în anul 461. A fost iertată de noianul păcatelor datorită pocăinței.

Rugăciunea zilei: Troparul și Condacul Sfintei Cuvioase Pelaghia

„Glasul al 8-lea

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.

Glasul al 2-lea

Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare
Trupul tău cu posturi topindu-ţi, cu rugăciuni neadormite pe Ziditorul ai rugat, ca să iei iertare desăvârşită pentru faptele tale; şi ai şi luat cu adevărat, cuvioasă, alergând pe calea pocăinţei.”

Sfânta Taisia, prăznuită pe 8 octombrie

Conform Calendarului Ortodox, Sfânta Taisia este prăznuită în aceeași zi cu Sfânta Pelaghia. Aceasta a trăit în Egipt în secolul V și a rămas orfană după moartea părinților ei păgâni și înstăriți.

Cel care a îndrumat-o pe calea credinței a fost Ahmes, servitorul casei, pe numele de creștin Teodor. Ahmes a prezentat-o episcopului Vivantius, unde a primit Taina Sfântului Botez.

După ce Teodor a murit ca un martir, Taisia a ajuns artistă și a dus o viață desfrânată. Sfântul Cuvios Pafnutie din Tebaida Egiptului a vizitat-o, iar aceasta s-a pocăit pentru păcatele comise.

S-a retras apoi într-o mănăstire din Alexandria, unde și-a plâns păcatele timp de trei ani. Apoi, Sfântul Pafnutie, prin descoperire divină, a văzut că Taisia era bolnavă, așa că a mers și a împărtășit-o cu Sfintele Taine. Sfânt Taisia a trecut la Domnul după două săptămâni.

ADVERTISEMENT