News

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE procesul unde cerea reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a pierdut la Tribunalul UE procesul unde cerea reluarea turului II.
04.03.2025 | 17:09
Calin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE procesul unde cerea reluarea turului doi al alegerilor prezidentiale
Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE procesul unde cerea reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Tribunalul Uniunii Europene a respins acțiunea intentată de Călin Georgescu, prin care solicita reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Magistrații europeni consideră că cererea acestuia este „vădit inadmisibilă” și, în parte, că depășește competențele instanței. Astfel, procesul s-a încheiat fără ca judecătorii să analizeze pe fond solicitările candidatului.

Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE unde cerea reluarea turului II al alegerilor

În documentul oficial de respingere a acțiunii, magistrații au explicat faptul că Georgescu a cerut obligarea Guvernului României să organizeze din nou al doilea tur de scrutin, suspendarea efectelor unei decizii a Curții Constituționale și notificarea Comisiei Europene cu privire la măsurile luate.

ADVERTISEMENT

De asemenea, acesta a reclamat faptul că instituțiile europene nu ar fi monitorizat corespunzător procesul electoral și a solicitat o declarație oficială care să stabilească dacă anumite măsuri sunt compatibile cu legislația UE.

Acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul UE pe 27 ianuarie 2025, iar la 17 februarie 2025, candidatul independent la alegerile prezidențiale a depus o cerere suplimentară de măsuri provizorii. Cu toate acestea, printr-o ordonanță din 3 martie 2025, instanța europeană a respins definitive cererea acestuia. În respectivul document de menționează că, ținând cont de caracterul accesoriu al cererii de măsuri provizorii față de procesul principal, nu mai era necesară o decizie separate în acest sens.

ADVERTISEMENT

În același timp, fostul candidat la alegerile prezidențiale  2024 este obligat să achite cheltuielile de judecată, fără ca România sau Comisia Europeană să fie implicate în acoperirea acestora. Potrivit regulilor Tribunalului UE, în cazul în care o cauză nu este judecată pe fond, instanța poate decide asupra cheltuielilor procesuale.

Călin Georgescu, după anularea alegerilor prezidențiale din România: „Un puci formalizat”

Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024 de către Călin Georgescu a șocat atât România, cât și întreaga Uniune Europeană. Curtea Constituțională a României a decis anularea alegerilor prezidențiale, cu câteva zile înainte de turul al doilea. Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii Curții, care au ajuns la concluzia că întregul proces electoral a fost viciat.

ADVERTISEMENT

În acest context, Călin Georgescu a descris decizia CCR drept un “puci formalizat”, susținând că statul român a “călcat democrația în picioare”. ​Ulterior, politicianul a contestat în instanță anularea alegerilor, însă Instanța Supremă a respins definitiv contestația sa și a menținut decizia de anulare.

ADVERTISEMENT