Candidatul-surpriză al alegerilor prezidențiale, calificat în turul doi al scrutinului din poziția de câștigător al primului tur, a făcut câteva declarații de presă, dar a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.
Călin Georgescu a amenințat, voalat, toate televiziunile private din România și a anunțat că a invitat-o pe Elena Lasconi la o dezbatere care să aibă loc la televiziunea de stat.
„Așa cum am văzut această campanie, eram foarte bucuros dacă lucrurile ar fi mers într-o direcție elegantă, dar nu a fost cazul. Am văzut pe grupuri de presă că sunteți foarte supărați pe mine pentru că nu iau întrebări.
Da, nu iau întrebări și nu voi lua nici în seara aceasta pentru simplu fapt că am văzut că dumneavoastră, presa, aveți toate răspunsurile. Avocații mei urmăresc toate televiziunile private”, a declarat Călin Georgescu din fața vilei sale din județul Ilfov.
Candidatul suveranist a mai afirmat că scenariul potrivit căruia el ar intenționa să scoată România din NATO este unul fals și că, în realitate, își dorește să negocieze, inclusiv cu UE și NATO „în avantajul poporului român”.
„Vreau să fiu un președinte care pune poporul, țara lui, pe primul loc. Cooperare, diplomație, eleganță, onoare, interesul național pe primul loc. Inclusiv cu NATO și UE.
Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO. Fals. Am spus că vreau să negociez în avantajul poporului român. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român, indiferent unde te afli, în orice grup.
Ieri (luni n.r.) am văzut cum președintele comitetului militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a cerut tuturor oamenilor de afaceri din țările membre NATO să se pregătească de un scenariu de război. În același timp, să își aranjeze toate liniile de producție în acest sens.
Păi cum poate să fie acest lucru dacă nu se referă prima dată și nu discută cu țările membre? E o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre NATO”, a mai declarat Călin Georgescu.
Contracandidatul Elenei Lasconi a acuzat-o pe președinta USR că a acceptat ca poporul român să intre în războiul din Ucraina și a acuzat-o că i-a scos în stradă pe studenții care au protestat luni, după aflarea rezultatelor oficiale ale turului întâi la prezidențiale.
„Doamna Lasconi a făcut o declarație de război, nu mie, ci țării întregi. A spus că orice va cere NATO și UE va respecta. Practic se cere poporului român, prin doamna Lasconi, să intre în războiul din Ucraina.
Războiul din Ucraina trebuie sa înceteze urgent. Am văzut ieri cum tinerii au fost scoși în stradă, așa cum au fost scoși în stradă vor fi scoși la război”, a mai susținut Călin Georgescu.