Alegeri 2024

Călin Georgescu, apariție la gala „The Return of the Thrill Gavril 2”. Cu ce tricou a intrat în ring unul dintre boxeri

Gala „The Return of the Thrill Gavril 2” a fost marcată de apariția lui Călin Georgescu. Un boxer a intrat în ring cu un tricou cu chipul candidatului la președenția României.
29.11.2024 | 20:53
Calin Georgescu aparitie la gala The Return of the Thrill Gavril 2 Cu ce tricou a intrat in ring unul dintre boxeri
Călin Georgescu, prezent la gala „The Return of the Thrill Gavril 2024” pe tricoul unui sportiv român. Sursa Foto: FANATIK.
ADVERTISEMENT

Gala „The Return of the Thrill Gavril 2” este evenimentul desfășurat la Circul Metropolitan. Evenimentul a fost marcat de apariția candidatului la alegerile electorale, Călin Georgescu. Unul dintre luptători a intrat în ring cu un tricou imprimat cu chipul politicianului.

Călin Georgescu, susținut de un boxer român la gala „The Return of the Thrill Gavril 2”

După un meci demonstrativ încheiat la egalitate între Andrei Jgheban și Renato Nica, a urmat apoi lupta dintre Amansio Paraschiv și georgianul Merab Turkadze.

ADVERTISEMENT

Sportivul român, originar din Ploiești, a intrat în ring alături de staff-ul său. Pe tricourile albe ale acestora se afla chipul lui Călin Georgescu alături de un mesaj de susținere pentru candidatul la președenția României.

Amansio tricou Călin Georgescu Tricou Călin Georgescu Călin Georgescu prezent la gala „The Return of the Thrill Gavril 2024”

Victorie pentru sportivul român

Amansio Paraschiv l-a învins pe Merab Turkadze. Meciul a fost unul foarte bun, cei doi sportivi ducând în total 6 runde. Amansio l-a dominat pe adversarul din Georgia.

ADVERTISEMENT

Rezultatul unanim a fost victoria românului. La final, acesta i-a ridicat mâna adversarului său în semn de respect. De asemenea, Amansio a celebrat succesul din ring purtând pe spate drapelul României.

ADVERTISEMENT

Ce crede Călin Georgescu despre sportul din România

Călin Georgescu, surpriza de proporții în turul 1 al alegerilor prezidențiale care au avut loc pe 24 noiembrie. Politicianul a reușit să întreacă nume văzute drept favorite în această cursă, precum Marcel Ciolacu sau George Simion.

ADVERTISEMENT

În urmă cu câteva luni, Călin Georgescu a vorbit despre sportul românesc, dar și despre Jocurile Olimpice. Acesta a criticat felul în care țara noastră a fost dezavantajată la Paris: „A venit partenerul nostru strategic din NATO și, strategic, a trecut sportiva americană de pe locul 4 pe locul 3!

Într-un mod evident necinstit, neloial. Iar sportiva noastră a ajuns pe locul 4. Asta a făcut partenerul nostru strategic!”, spunea candidatul independent la alegerile prezidențiale din acest an.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Călin Georgescu crede că lipsa implicării statului român în dezvoltarea sportului este un mare minus: „Să faci sport în România astăzi este eroism total, pe fondul în care nu este niciun sprijin din partea statului român”, a mai spus acesta.