News

Călin Georgescu, prima reacție: ”Voi continua la noile alegeri! Nimeni nu mă poate opri. Arestare? Nu mi-e frică”

Călin Georgescu, așteptat la primele declarații, de la ora 21:00, după anularea primului tur al prezidențialelor de către CCR
06.12.2024 | 21:28
Calin Georgescu prima reactie Voi continua la noile alegeri Nimeni nu ma poate opri Arestare Nu mie frica
Călin Georgescu va face primele declarații, după ce prezidențialele au fost anulate / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, este așteptat să facă primele  declarații, la ora 21:00, după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.

UPDATE, ora 21:20. Călin Georgescu: ”Dacă mă uit la Macron…”

Așadar, Călin Georgescu nu se împacă cu decizia CCR, anunță că o va contesta la ÎCCJ și îi asigură pe români că va fi președintele româniei.  ”Dacă ei nu-și fac treaba. Toate sunt invenții, nu există așa ceva, dacă mă uit astăzi la declarația lui Macron referitoare la doamna Lasconi, indirect, lucrurile pot fi altfel interpretate. Eu am refuzat chiar și o lansare de carte pentru a nu afecta sub nicio formă un gând curat și clar. Nu avem ce să mai comentăm, lucrurile sunt clare și limpede ca ziua.

ADVERTISEMENT

Fortăreața lui Soros din România a căzut. Ce se întâmplă inclusiv în Franța. Valul este deja plecat, nu mai poate să fie oprit, oriunde, peste tot, în toată lumea. Vă mulțumesc pentru timpul acordat”, a concluzionat Georgescu.

UPDATE, ora 21:05. Georgescu: ”Poporul român e suveran, va rămâne suveran”

După acest mesaj, Călin Georgescu a intrat în direct la Realitatea PLUS și a anunțat că decizia celor 9 judecători ai CCR va fi contestată, pentru că 9 oameni nu pot decide soarta a 19 milioane de oameni.

ADVERTISEMENT

”Indiferent ce vor face, nu mă vor putea opri, nu vor putea opri poporul român! E imposibil așa ceva! Toată lumea vede ce se întâmplă. Am făcut deja istorie, nu mai pot șterge istoria. Pot șterge orice, dar nu istoria”, a declarat Călin Georgescu.

”Toată presa internațională este informată, se știe despre ce este vorba. Am vorbit cu cineva în America. Prefer să nu menționez numele, cert e că lucrurile nu pot rămâne așa, aceste aspecte. Și declarația de la Cotroceni de neimaginat, deja nu mai contează nimic decât puterea lor”, a completat Georgescu.

ADVERTISEMENT

”Nu știu, pentru că nu există nimeni, niciun stat în spatele meu. E doar poporul român. Nu există nimic, confirm, în sensul celor discutate și expuse prin CSAT. Cum că eu aș avea relații cu alte state. Este exact ce am spus, oamenii sunt liberi să facă ce doresc (n.r. voluntarii). Din punct de vedere la mandatarul meu financiar, bugetul meu a fost zero”, a completat Georgescu.

”Ei se tem de poporul român. Se tem că își pot pierde toate pozițiile, că pot ieși dosare la lumină. Se tem evident că toate aceste lucruri vor fi deconspirate. Mi-au făcut o invitație, pe data de 5, a fost acceptată de TVR, pentru a fi împreună cei doi candidați rămași în cursă. Ulterior, vă amintiți și dumneavoastră că doamna Lasconi a spus că refuză, pentru că eu nu respect democrația, ceva de genul. A doua oară am făcut o altă invitație, am propus TVR să invite un număr larg de jurnaliști din toată presa existentă, au acceptat acest lucru. Doamna Lasconi a spus mai apoi că nu are ore în agendă, a rămas așa. Noi practic miercuri am avut această confirmare. Joi, peste noapte, au venit cu această chestiune și a fost doar dânsa invitată.

ADVERTISEMENT

Oricum n-ar fi fost acceptată, dânsa a dorit să fie singură. Voi continua, nimeni nu mă poate opri. Cine se luptă pentru neamul său și Dumnezeu nu poate fi învins. Vom vedea acest lucru. Trebuie să avem răbdare”, a completat Georgescu.

De asemenea, Călin Georgescu a anunțat că nu se teme că va fi arestat și nici nu vrea să fugă din țară. Mai mult, e convins că ”poporul român va învinge”. Mai mult, a făcut o paralelă între el și Donald Trump, președintele SUA fiind de asemenea acuzat de legături cu Rusia.

”Minciuna se grăbește, adevărul așteaptă, are răbdare. Avocații au luat în calcul acest aspect (n.r. să atacăm desecretizat CSAT). La capitolul de Tik Tok, așa îmi amintesc, eu eram undeva pe locul 4 sau 5. Nu are nicio legătură, toate sunt scoase din context. Dacă spun că e apă e vin, cam asta e toată ideea. Nu vor putea rămâne lucrurile sub forma aceasta, noi luptăm pentru adevăr. Vom merge la Înalta Curte, acțiunile sunt în curs, cunoaștem poziția curții, dacă 9 oameni decid peste 19 milioane, toate astea nu mai contează. În afară de faptul că a fost luată decizia că totul e în ordine și acum decid că se anulează”, a completat Georgescu.

UPDATE, 21:00. Declarațiile lui Călin Georgescu, prima reacție oficială

”Dragii mei suntem în postul Crăciunului. În această zi statul român a luat democrația și a călcat-o în picioare. Decizia CCR reprezintă mai mult decât o controversă juridică. Ea este practic o lovitură de stat oficializată. Statul de drept este în comă indusă, iar justiția subordonată ordinelor politice și-a pierdut practic esența, nu mai este justiție.

Într-o astfel de stare nu mai vorbim de dreptate, vorbim despre un simulacru care trădează principiile democrației. Democrația nu este negociabilă. Puterea poporului este fundamentul statului democratic, a fi suveran înseamnă să respecți opțiunea celuilalt, să prețuiești votul universal. Împreună cu poporul român am făcut ce am promis, istorie.

Poporul român își cere istorie, votul e simbolul democrației, uniți în jurul adevărului suntem mai puternici ca niciodată. E momentul să arătăm că suntem popor curajos care știe că destinul e în mâinile noastre. Democrația noastră este atacată. Vedem în jurul nostru șefi de partide care tremură de frică, sunt speriați că pierd puterea, că ies la iveală dosarele care îi vor expune, că vor deveni la nesemnificativul din care au fost ridicați.

În această zi sistemul corupt din România și-a arătat adevărata față, a făcut pact cu diavolul. Eu Călin Georgescu am un singur pact, cu poporul român și cu Dumnezeu. Prin votul nostru din turul 1 am deconspirat sistemul corupt și mafiot, ne-am găsit forța ca popor. Astăzi suntem mai conștienți ca niciodată ca puterea care stă în fiecare dintre noi. Poporul român nu cedează. Cu adevăr și pace în inimă ne vom construi în inimă destinul. Fiți credincioși și curajoși, continuați să acționați într-o Românie condusă de popor. Astăzi este doar începutul unei noi pagini din istoria acestei țări. O pagină scrisă de oameni demni, frumoși, curajoși. Biruința este a lui Dumnezeu, noi suntem doar mijloacele prin care se împlinește voința sa”, se arată în primul mesaj, prima reacție oficială a lui Georgescu de după anularea alegerilor.

Călin Georgescu, primele declarații după decizia CCR

Călin Georgescu, candidatul independent care urma să se confrunte, duminică, cu lidera USR, Elena Lasconi, în turul doi al prezidențialelor, va face, vineri, de la ora 21:00, primele declarații după ce, în aceeași zi, Curtea Constituțională a decis, într-o răsturnare de situație, ca alegerile din primul tur să fie anulate și tot procesul electoral să fie reluat de la zero.

Anunțul Curții

„În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:

În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.

Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.

„Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică”, se arată în comunicatul emis vineri de către Curtea Constituțională a României.

Șoc după desecretizarea documentelor CSAT

Anunțul CCR este unul fără precedent și vine după ce președintele Klaus Iohannis a decis să desecretizeze documentele CSAT, documente din care reiese că o întreagă operațiune de influențare și manipulare a electoratului a fost pusă la cale pentru a-l favoriza pe Călin Georgescu, operațiune la capătul căreia, potrivit informațiilor SRI, SIE și MAI, ar fi Rusia.

Rezultatele alegerilor prezidențiale din turul întâi au arătat o victorie surprinzătoare a lui Călin Georgescu, acesta fiind creditat cu un scor de 22,94% ( 2.120.401 de voturi valabil exprimate).

Elena Lasconi, candidata USR, a obținut un scor de 19, 18% (1.772.500 de voturi valabil exprimate), în timp ce locul al treilea a revenit președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la o distanță de aproape 3.000 de voturi.

 

ADVERTISEMENT
Alina lui Victor Becali a încălcat regula machedonilor, iar tatăl său a recunoscut:...
Alina lui Victor Becali a încălcat regula machedonilor, iar tatăl său a recunoscut: „Așa a fost să fie”. Ce obicei aromân nu a respectat unica moștenitoare a impresarului
Scandal în lumea mondenă! Vedeta de la Antena 1 SE DESPARTE de tatăl...
Scandal în lumea mondenă! Vedeta de la Antena 1 SE DESPARTE de tatăl copiilor ei, după 20 de ani de relație! 'Simt că e sfârșitul lumii'
Cum s-a angajat o româncă la BMW în Germania. Ce le-a spus la...
Cum s-a angajat o româncă la BMW în Germania. Ce le-a spus la interviu: "M-au luat fără să clipească"
Strigătul de disperare al românului care a scris istorie. A făcut public venitul...
Strigătul de disperare al românului care a scris istorie. A făcut public venitul său de la stat ca persoană cu handicap. „Îmi cer scuze că exist!”
Țigările se schimbă complet. Mai rău decât dacă le-ar interzice...
Țigările se schimbă complet. Mai rău decât dacă le-ar interzice...
Adriana Bahmuţeanu, anunţ neaşteptat despre relaţia cu George Restivan după scandalul privind custodia...
Adriana Bahmuţeanu, anunţ neaşteptat despre relaţia cu George Restivan după scandalul privind custodia copiilor: Ne-au separat kilometri, a fost distanţa!
Coldea și Dumbravă au scăpat de controlul judiciar! Hai, băieți, hai că se...
Coldea și Dumbravă au scăpat de controlul judiciar! Hai, băieți, hai că se poate!
SE RUPE COALIȚIA? RĂSTURNARE TOTALĂ în POLITICĂ!
SE RUPE COALIȚIA? RĂSTURNARE TOTALĂ în POLITICĂ!
Scandal uriaș la TV. Dan Capatos dă de pământ cu Liviu Guță. Ce...
Scandal uriaș la TV. Dan Capatos dă de pământ cu Liviu Guță. Ce a putut să spună vedeta TV despre manelist
Schema unei „țepe” de 16,8 milioane de lei trasă statului. Adrian Sârbu se...
Schema unei „țepe” de 16,8 milioane de lei trasă statului. Adrian Sârbu se reîntoarce în instanță pentru dosarul de evaziune fiscală la Mediafax Group
Cine a fost marea iubire a Maiei Morgenstern. Au trăit o poveste de...
Cine a fost marea iubire a Maiei Morgenstern. Au trăit o poveste de dragoste ca-n basme: „Ne-a fost sete unul de altul”