News

Călin Georgescu, o nouă teorie bizară. ”Baza de la Kogălniceanu, poartă de intrare în război”

Fostul candidat independent susține că baza militară Mihail Kogălniceanu urmează a fi folosită ca platformă de declanșare a unui război contra Rusiei.
12.01.2025 | 11:02
Calin Georgescu o noua teorie bizara Baza de la Kogalniceanu poarta de intrare in razboi
Războiul cu Rusia va izbucni de la baza Kogălniceanu susține Călin Georgescu Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Călin Georgescu nu a adus niciun fel de argumente sau dovezi în sprijinul afirmațiilor pe care le-a făcut în cadrul unui interviu acordat lui Shawn Ryan, care se prezintă drept fost Navy SEAL și fost contractor CIA.

Călin Georgescu, o nouă teorie bizară

Fostul candidat independent la președinție a postat înregistrarea dialogului pe pagina sa de Facebook, cu descrierea: „Comunitatea internațională se face că nu vede ce se întâmplă în România sau există un interes direct de a ne folosi țara ca un declanșator pentru un precedent periculos? Nimeni nu are voie să se joace cu pacea și democrația!”.

ADVERTISEMENT

Călin Georgescu îi declară lui Shawn Ryan că Statele Unite nu înțeleg ce se întâmplă în România în contextul în care baza militară de la Mihail Kogălniceanu urmează a se transforma în cea mai mare bază NATO din Europa.

„Ce se întâmplă acum în România și faptul că nu avem nicio reacție din afară, în special din Statele Unite, arată că ei nu înțeleg ce se întâmplă aici, pentru că dacă folosesc România ca poartă de intrare în război… ce urmează? Nu avem nevoie de război, asta spun eu”, a spus Călin Georgescu în fragmentul postat pe rețeaua de socializare.

ADVERTISEMENT

„Așadar, această bază NATO, ca să fie clar, cea mai mare bază NATO construită vreodată în Europa, va fi folosită pentru a conduce o ofensivă majoră în Rusia”, afirmă Shawn Ryan, realizatorul podcastului.

„Exact acesta este cuvântul: ‘ofensivă’. Ceea ce este greșit. Foarte greșit. Nu putem accepta asta. Pur și simplu. Pentru că nu este treaba noastră. Nu este războiul nostru”, îi răspunde Călin Georgescu, întărindu-și cea mai recentă teorie a conspirației.

ADVERTISEMENT

Războiul contra Rusiei, o temă recurentă

Nu este însă prima oară când fostul candidat independent susține ipoteza unui război împotriva Rusiei pornit din România, chiar dacă aceasta a fost prima dată când a introdus în scenariu baza de la Kogălniceanu.

Pe 7 decembrie 2024, la doar o zi după ce Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale, Călin Georgescu declara la Realitatea Plus că prin această decizie „se forțează intrarea în război a României cu Rusia, pentru a se declara stare de necesitate” în SUA, „iar Donald Trump să nu poată să își preia mandatul”.

ADVERTISEMENT

„Intenția lor, mai ales după câștigul Trump, e declararea stării de urgență, iar Biden nu pleacă, iar Trump nu mai poate fi numit în funcție. Declanșarea acestui război se face doar prin România”, a susținut atunci Călin Georgescu, potrivit Hotnews.ro.

ADVERTISEMENT