Alegeri 2024

Călin Georgescu, primul interviu acordat după anularea alegerilor. „Curtea Constituțională a României este o curte mafiotă a României, asta înseamnă lovitură de stat”

Călin Georgescu, după anularea alegerilor de către Curtea Constituțională. „Nouă oameni decid pentru 19 milioane de oameni, nu este acceptabil, înseamnă lovitură de stat”
07.12.2024 | 19:28
Calin Georgescu primul interviu acordat dupa anularea alegerilor Curtea Constitutionala a Romaniei este o curte mafiota a Romaniei asta inseamna lovitura de stat
Călin Georgescu, caare a divizat societatea românească, califică anularea alegerilor drept lovitură de stat / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Călin Georgescu a declarat pentru canalul britanic Sky News că, în opinia sa, candidatura pentru președinția României i-a fost blocată de liderii UE și NATO care se tem de situația din Ucraina – dar a spus că va continua să lupte pentru victorie.

Călin Georgescu: „Curtea Constituțională a României este o curte mafiotă a României”

Călin Georgescu, favoritul la câștigarea controversatelor alegeri prezidențiale din România a lansat o serie într-un interviu exclusiv acordat Sky News, la mai puțin de o zi după ce scrutinul a fost anulat. Politicianul populist care a crescut din obscuritate până în pragul victoriei, a declarat că a fost victima unei „lovituri de stat” care a expus „regimul corupt” din România

ADVERTISEMENT

El a declarat că instanța care a anulat alegerile, Curtea Constituțională, subliniind impactul unei presupuse campanii de interferență rusească, a fost „o dictatură” menită să protejeze „sistemul oligarhic care dorește să protejeze ceea ce a furat”. „Curtea Constituțională a României este o curte mafiotă a României”.

Pentru că nouă oameni decid pentru 19 milioane de oameni, acest lucru nu este acceptabil. Asta înseamnă lovitură de stat. Făcută de statul care este încă la putere în România”, a spus Georgescu.

ADVERTISEMENT

„NATO a trecut de la defensivă la ofensivă”

El a susținut că CCR a fost presată să anuleze alegerile de către un grup de țări ale Uniunii Europene și ale NATO care intenționează să submineze democrația în țara sa, din cauza dorinței lor, spune el, de a menține războiul din Ucraina. „Au nevoie de război și vor să își protejeze cecurile”, a afirmat Georgescu.

„NATO a trecut de la defensivă la ofensivă și acest lucru nu îl putem accepta. Nu mă împingeți să merg la război pentru că nu este în interesul meu. Dar ei au nevoie de război”, a continuat el.

ADVERTISEMENT

Sky News precizează că a avut singurii jurnaliști din presa internațională care l-au intervievat pe Călin Georgescu, în urma alegerilor prezidențiale anulate. Postul britanic mai spune că l-a intervievat pe Georgescu cu două zile înainte, când părea încrezător și relaxat. De data aceasta, a părut mai obosit și mai furios, dar și mai hotărât.

„Nu există nici o legătură între mine și Rusia”

Curtea Constituțională a României a emis vineri după-amiază un verdict fără precedent, conform căruia toate alegerile vor fi anulate, după ce a desemnat Rusia ca fiind țara din spatele unui atac hibrid menit să amplifice campania lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. De asemenea, instanța a susținut că Georgescu, care nu este afiliat niciunui partid politic, a încălcat normele privind finanțarea campaniei electorale după ce a declarat că nu a cheltuit nici un ban. Sky News i-a prezentat direct aceste două acuzații, iar el le-a negat pe amândouă.

ADVERTISEMENT

În primul rând, cu privire la Rusia, Călin Georgescu a spus: „Nu există nici o legătură între mine și Rusia. Eu am o relație doar cu poporul român”. „Ei nu pot accepta victoria poporului român. Aici alegerile au fost manipulate timp de 35 de ani. Puterea a fost furată”, a spus Georgescu, subliniind că ar „condamna în totalitate orice ingerință străină, dacă aceasta este dovedită”.

„Sunt disperați și au inventat totul”

În privința acuzațiilor de fraudare a campaniei, Călin Georgescu a râs: „Sunt disperați și au inventat totul. Documentele mele dovedesc ceea ce am spus. Am fost foarte transparent”. El a fost de acord că este posibil ca susținătorii săi să fi încălcat regulile campaniei, dar a insistat că este complet nevinovat.

Călin Georgescu a fost întotdeauna văzut ca un candidat neconvențional, dar acum disprețul său față de establishmentul politic din România este manifest. El spune că decizia instanței de a bloca alegerile este un semn al succesului său, susținând că era pe cale să obțină o victorie zdrobitoare.

Turul doi al prezidențialelor trebuie să aibă loc

Georgescu susține că primele voturi exprimate în străinătate, înainte ca alegerile să fie anulate, sugerează că ar fi obținut un scor e peste 80% din voturi, o afirmație care nu poate fi verificată. Candidatul independent a mai declarat că încă mai crede că turul al doilea al prezidențialelor ar trebui să aibă loc, susținând că „pur și simplu nu poți anula acest lucru cu două zile înainte de a se întâmpla”.

Pe de altă parte, Călin Georgescu a dezvăluit că, dacă ar fi câștigat președinția, intenționa să organizeze o conferință de pace în București, la care ar fi invitat lideri precum Donald Trump, Volodimir Zelenski, Vladimir Putin și Keir Starmer.

România divizată în două tabere

Întrebarea presantă este acum – ce se va întâmpla în continuare, scrie Sky News. România este o țară divizată în două tabere. În primul rând, cei care cred că CCR și-a depășit atribuțiile, în special partizanii  lui Georgescu, diverse partide de opoziție și chiar Elena Lasconi, politicianul de centru cu care acesta urma să se confrunte în turul doi al alegerilor, duminică.

A doua tabără îi include pe cei care cred că ascensiunea lui Călin Georgescu a reprezentat un pericol pentru stat – care spun că democrația din România a fost în pericol de a fi subminată de agresiunea cibernetică rusă. Există chiar și cei care cred că Georgescu ar trebui arestat și anchetat.

„Viața mea nu este importantă”

Călin Georgescu nu face apel la demonstrații în masă, dar nici nu se opune ideii de sustragere de la justiție. „Voi urma orice va decide poporul român”, spune el. „Viața mea nu este importantă. Cel mai important lucru este libertatea poporului meu. Aceasta este o luptă între bine și rău”, adăugă Georgescu.

ADVERTISEMENT