Update, 28.11.2024
La câteva zile după apariția articolului, actorul Ioan Andrei Ionescu ne-a transmis un mesaj, pe care-l redăm integral:
”Vă mulțumesc pentru compliment, dar eu nu prea mai pot fi considerat așa de tânăr. Am totuși 50 de ani. Și nici reclama nu am vrut să îmi fac. Poate editați și scrieți că am refuzat să intru în conflict public pe foaia dumneavoastră jurnalistică. Motivul e tocmai acesta, eu, în lumea teatrului nu am nevoie sa fiu vedeta ca să am public. Eu sunt un actor care are publicul lui. Fiecare actor are publicul lui.
Domnul profesor cu cititorii dvs, eu cu spectatorii mei din sala. Nu vreau sa fiu vedetă. Asta e diferență dintre mine și dânsul. El a fost un extraordinar actor de roluri secundare. Probabil că asta îl macină și are nevoie de atenție, mai ales acum că nu mai poate juca. Așa e cu abuzatorii care se respectă, vor să rămână în atenția publicului cu orice preț. Eu nu am nevoie sa fiu vedetă sau propagandist ca să fiu actor, mă mulțumesc cu scena”, ne-a transmis Ioan Andrei Ionescu.
Știrea inițială:
E scandal în lumea actorilor din cauza lui Călin Georgescu. Protagoniștii conflictului sunt Florin Zamfirescu și fostul lui student, Ioan Andrei Ionescu, în prezent actor la Teatrul Național.
Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat de doar câteva zile și deja încep să sară scântei prin mediul online și nu numai. De data aceasta personajul principal este marele actor Florin Zamfirescu.
Zamfirescu și-a declarat susținerea față de Călin Georgescu și are convingerea că acesta va câștiga detașat turul doi al alegerilor prezidențiale. Doar că nu toți colegii de breaslă îi împărtășesc opiniile politice. Unul dintre aceștia este actorul Ioan Andrei Ionescu, care s-a trezit, marți, cu mesaje pe care le-a considerat ”propagandistice” din partea lui Florin Zamfirescu. Ionescu s-a declarat ”abuzat” și a făcut publice mesajele primite.
De aici și până la un scandal public nu a mai fost decât un singur pas. După ce a făcut publice mesajele private primite de la Zamfirescu, între cei doi a urmat un schimb dur de replici, pe teme politice și nu numai.
„Vă rog eu, domnule profesor, nu îmi mai trimiteți link-uri de propagandă. E de ajuns că știu că lărgimea minții dumneavoastră cuprinde imensitatea mirajului stupizeniei.
În primul rând vă avertizez că tot ce scriem aici, dacă voi considera ca atare, îmi voi lua libertatea să fac public. Abuzați de imaginea dumneavoastră de profesor și de celebritatea de actor cu greutate. Promovați un trend și un om cu credințe devastatoare pentru națiune și pentru dezvoltarea ei intelectuală.
Prostii de genul “m-am întâlnit cu entități extraterestre” sau “fiecare român cu firma lui , asta îl va scoate pe român din sărăcie” sunt emise cu gravitate de o nulitate intelectuală pe care vreți să mi-o băgați mie pe gât ca “influencer”. Ăsta e abuz de putere. E ca și cum ați avea o studentă pe care o băgați într-un colț să o pipăiți ca să o dezinhibați. Nu, mulțumesc”, este mesajul pe care Ioan Andrei Ionescu i l-a transmis colegului său de breaslă.
În urma mesajelor publicate de Ioan Andrei, Florin Zamfirescu a reacționat tot printr-un text, în care i-a atras atenția tânărului că nu are un comportament normal. El l-a acuzat pe Ionescu de faptul că este obraznic și i-a transmis că nu a vrut să-l influențeze în vreun fel.
„Începi să te obrăznicești! M-ai “reclamat” deja public și fără respect. A-ți trimite un material (fără comentarii) nu înseamnă a te influența. Călin nu vorbește de extratereștrii. Eu i-am întâlnit deja prin tine: obraznic, agresiv, ilogic și cu un obraz solzos”, sună mesajul lăsat de Florin Zamfirescu pentru Ioan Andrei Ionescu.
După ce Ionescu a făcut publice mesajele, Florin Zamfirescu a intervenit din nou, de data aceasta printr-un comentariu în care nu l-a menajat deloc pe tânărul său coleg. El l-a ironizat pe Ionescu și i-a transmis că ”este prea prost și prea incult să fie reptilian”.
Mesajul său a stârnit revoltă în rândul prietenilor virtuali ai lui Ioan Andrei Ionescu.
”Dacă ești atât de ușor de influențat, șterge-ți cașul de la gură, prezintă-te și spune-ne tuturor cu ce te ocupi?
Am auzit de un domn numit Ion Ionescu de la Brad, dar nu cred că ești tu, fiindcă acela era un om mare. Și nu mai vorbi cu gura plină fiindcă nu-ți înțeleg bălmăjeala. Mămica ta nu ți-a dat batistă? Atunci șterge-te la nas! Și scoate mâna din buzunar când îmi vorbești”, a comentat Florin Zamfirescu.
Contactat de FANATIK, Florin Zamfirescu a explicat că nu înțelege reacția lui Ioan Andrei Ionescu, în condițiile în care el doar a distribuit o filmare care i s-a părut interesantă, fără să încerce să convingă pe cineva să voteze un candidat sau altul. Florin Zamfirescu a povestit că s-a reîntâlnit cu Ionescu la botezul fiului unui fost student și atunci au făcut schimb de numere de telefon.
”Îl aveam în telefon și Facebook. Și am găsit o postare care mi-a plăcut, am distribuit-o dar nu am spus că e bine sau e rău. I-am trimis-o și lui fără să-mi treacă prin cap… El putea să-mi răspundă că nu-l interesează, doar că el mi-a răspuns foarte urât, ceva cu îngustimea minții…
Eu nu știu dacă cineva l-a pus, că el nu are prea multă minte să reacționeze la ce i-am trimis. Și am aflat că eu îl îndoctrinez și că îl influențez ca profesor așa ”cum tragi într-un colț o studentă și o înveți să se dezinhibe”. Doamne ferește, dar ce e în capul lui? O obrăznicie. Și i-am răspuns cum merita, văd că nu mi-a mai răspuns”, a declarat Florin Zamfirescu pentru FANATIK.
Actorul crede că reacția fostului student a fost doar pentru a-și face reclamă gratuită, pe spatele lui. Zamfirescu s-a declarat dezamăgit de atitudinea lui Ionescu și e încrezător că lucrurile ”vor reveni la normal”, după cel de-al doilea tur de alegeri prezidențiale.
”Observ ce ușor se intră în ziar și revistă. Eu mă opresc, nu vreau să-l fac vedetă. E clar ce se întâmplă în ziua de astăzi, nu mai sunt bariere, nu mai există respect, nu mai există trepte ierarhice. Nu mai există nimic. Eu sper ca prin alegerile de acum și schimbarea paradigmei, să se revină la normal. Noi trăim într-o lume în care îmi pare rău că mai sunt în ea”, a încheiat Florin Zamfirescu.
FANATIK a încercat să ia legătura și cu Ioan Andrei Ionescu, însă acesta nu a răspuns mesajelor noastre până la momentul publicării prezentului articol.