News

Călin Popescu Tăriceanu, mesaj ferm pentru Teodor Meleșcanu! Ce solicitare a avut liderul ALDE

03.09.2019 | 14:24
Calin Popescu Tariceanu mesaj ferm pentru Teodor Melescanu Ce solicitare a avut liderul ALDE

Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis un mesaj ferm lui Teodor Meleșcanu! Fostul președinte al Senatului i-a solicitat acestuia să-și retragă candidatura pentru funcția pe care el a ocupat-o până la ruperea coaliției cu PSD. După ce social democrații au anunțat că îl vor susține pe Meleșcanu pentru postul de șef al Senatului, acesta a prins curaj și i-a zis lui Tăriceanu că nu vrea să renunțe. Vă reamintim că Viorica Dăncilă, a declarat că partidul său putea să revendice funcţia de preşedinte al Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu, mesaj ferm pentru Teodor Meleșcanu!

Cu toate acestea, președintele PSD l-a propus pe Teodor Meleşcanu pentru că locul a fost al ALDE, iar social-democraţii au vrut să arate că sunt “corecţi până la capăt”. Între timp, Tăriceanu a ajuns într-o situație deloc bună chiar în propriul partid. Liderul ALDE este încolțit din toate părțile de către colegi după ce a luat decizia de a ieși de la guvernare, iar partidul scârțâie din toate încheieturile.

Tăriceanu nu a mai rezistat presiunilor și a băgat ALDE într-o ședință de urgență pentru a obține susținerea colegilor săi de partid pentru a trece în opoziție. Totul vine după ce ALDE s-a făcut de râs la alegerile europarlamentare acolo unde nu a reușit să treacă de pragul electoral și a rămas pe afară. Mai mult de atât nici decizia de a se retrage din cursa pentru prezidențiale nu a picat prea bine pentru colegii din ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu, mesaj ferm pentru Teodor Meleșcanu! Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu încearcă să mențină ALDE pe o linie de plutire. Sursa foto – facebook

Ce se întâmplă la ALDE

Acum, partidul a intrat într-o alianță electorală cu Pro România și s-au aliniat în spatele candidatului independent la prezidențiale, Mircea Diaconu. Tot mai multe voci din partid susțin însă că mișcarea a fost una total greșită și sunt la un pas de a părăsi gruparea. De altfel, Meleșcanu nu este singurul care a „trădat” ALDE după ce Tăriceanu a anunțat că renunță la guvernare. Și actualul ministru de Externe și-a dat demisia din partid.

Ramona Mănescu, amică foarte bună cu Viorica Dăncilă, a preferat să se mențină în funcția de lider al diplomației românești, în ciuda ruperii coaliției de guvernare și i-a trântit ușa în nas lui Călin Popescu Tăriceanu.