Santi Cazorla a marcat două goluri în partida Villarreal – Real Madrid, încheiată cu scorul de 2-2 în Primera Division. Puțini știu însă că spaniolul de 34 de ani a trecut printr-o dramă absolut șocantă. De patru ani jucătorul lui Villarreal trăieşte cu frica de a rămâne infirm, ca urmare faptului că în ultimii ani a fost operat de opt ori şi piciorul său stâng a fost în mare pericol, din cauza mai multor infecţii. CLICK GALERIE FOTO
Santi Cazorla a cunoscut momente de mare bucurie şi glorie în tricoul naţionalei Spaniei, fiind dublu campion european în 2008 şi 2012. Din anul 2012 a fost transferat de la Villarreal la Arsenal, în al cărui lot a figurat până la reîntoarcerea la trupa din Spania. De patru ani a început calvarul accidentărilor, parcă fără de sfârşit, prima petrecându-se în septembrie 2013, la Geneva, în amicalul Spania – Chile. O lovitură la gleznă, care a provocat o fisură osoasă.
Din acel moment a trebuit să se înveţe cu durerea. Şi multă vreme s-a obişnuit să intre pe gazon împreună cu durerea, pentru că iubeşte mult fotbalul şi cel mai mare chin este să stea în afara gazonului. Genunchiul drept îi provoca mari dureri, dar singur mărturiseşte că atâta vreme cât era în meci sau la pregătire locul se încălzea şi devenea mai suportabilă, însă durerea o simţea până la lacrimi după ce revenea la cabine.
În decembrie 2015 a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul stâng. Ruptură de ligamente. Dar adevărata problemă a rămas glezna dreaptă. S-a refăcut după ruptura de ligamente. Cu glezna însă a mers din operaţie în operaţie. Opt la număr, fără succes. Unul dintre medicii care l-au operat în Anglia i-a spus-o direct: “Dacă vei mai putea să te plimbi cu fiul tău prin grădina casei, consideră-te un om fericit. Pentru că nu dorea să piardă locul de la Arsenal a cerut să joace făcând inflitraţii.
Dar nu a mers prea mult timp. Glezna nu se vindeca în nici un fel, iar tendonul a fost grav afectat. Anul trecut s-a hotărât să lase medicii din Anglia şi să vadă un specialist spaniol, doctorul Mikel Sanchez din Vitoria, Ţara Bascilor. Acesta s-a luat cu mâinile de cap, când i-a deschis glezna. O infecţie cum nu mai văzuse vreodată în cariera sa medicală făcuse ravagii. Lipseau opt centimetri din tendonul lui Achile şi fusese afectat calcaneul, în apropiere de călcâi. A început drumul spre lumină. Mai întîi cu un sever tratament cu antibiotice, pentru că bacteriile lucraseră la greu în glezna sa.
A urmat reconstituirea tendonului şi în ultimele luni s-a mutat într-un hotel la Salamanca, unde lucrează continuu cu fizioterapeutul echipei naţionale. Arsenal i-a făcut o bucurie imensă spre sfârşitul anului trecut. Deşi devenise un pacient şi nu fotbalist, i s-a prelungit contractul până în iunie 2018. O motivaţie enormă să muncească pe brânci pentru revenirea miraculoasă pe gazon. Recuperarea a decurs bine bine, iar Cazorla a primit acceptul să se antreneze la intensitate maximă. În vară s-a întors la Villarreal, pentru care a marcat o dublă în partida de pe teren propriu cu Real Madrid.