Simona Gherghe se numără printre cele mai apreciate prezentatoare tv din România.
La fel ca și alte vedete cunoscute de publicul larg, aceasta împarte mai tot ce se întâmplă în viața ei, cu fanii săi. Prezentatoarea emisiunii Mireasa este extrem de deschisă și niciodată nu e reținută, inclusiv când este vorba despre familiei.
De această dată însă, Simona Gherghe a venit cu vești triste. Se pare că vedeta trăiește un adevărat calvar pe care nu știe cum să le depășească.
De ceva timp, prezentatoarea tv a cam lipsit de pe rețelele de socializare, iar explicația este una cât se poate de clară. Știm deja prea bine că gripa face ravagii în România, însă în cazul Simonei Gherghe lucrurile sunt mai complicate.
Deși a făcut tot posibilul să îi protejeze pe cei mici în fața virusului, se pare că întreaga familie se confruntă cu viroze, care se țin în lanț, iar situația pare a fi una fără sfârșit.
„Nu am mai vorbit de mult cu voi, dar sinceră să fiu suntem într-o perioadă care pare că nu se mai termină. Din viroză în viroză, în bronșită, în gripă, în tuse, toată lumea.
Am senzația că ne pasăm virusurile de la unul la altul”, le-a mărturisit vedeta urmăritorilor săi.
Simona Gherghe nu înțelege exact ce se întâmplă, în condițiile în care familia a fost la schi în Italia, copiii au stat afară non-stop, plus în colectivitate unde alți copii tușeau, însă nimic nu s-a întâmplat.
Când s-au reîntors însă în România, problemele au apărut, iar Simona Gherghe nu știe cum să mai oprească acest lanț de viroze. Nici măcar ea nu se simte prea bine, tușește, iar la rândul său, fiica ei are și ea o serie de probleme.
Să nu uităm că și fiul vedetei a avut câteva episoade în care s-a simțit rău.
Oricum ar fi, Simona Gherghe nu a mai trăit o astfel de experiență până acum și nu înțelege ce se întâmplă, deși a făcut tot posibilul să crească imunitatea întregii familii.
”Practic, v-am deranjat ca să mă plâng și eu pe umărul cuiva. Ideea e că copiii mei merg în colectivitate, dar în niciun an nu a fost atât de rău ca această toamnă și iarna asta. (…)
Da, am încercat tot ce se putea pentru imunitate, știu că multe sunt praf în vânt, dar așa să mă asigur eu că am făcut tot ce a ținut de mine ca să fim bine”, a mai spus vedeta, care a mai adăugat că își dorește mai mult ca oricând să vină primăvara.