Camioanele lui Elon Musk din oțel inoxidabil ar putea avea o întrebuințare inedită. Forțele Aeriene ale SUA vor să folosească Tesla Cybertrucks pentru exerciții de tragere la țintă. Sursa citată consideră că inamicii ar putea începe în curând să folosească acest vehicul fortificat în apărarea lor.
Dincolo de faimoasele mașini Tesla pe care le știm deja, Elon Musk a mai creat și Tesla Cybertrucks. Deși vehiculele au fost criticate pentru că ar arăta precum ”un container de gunoi”, iată că există întrebuințări și pentru ele.
În prezent, Forțele Aeriene ale SUA au transmis că au în plan să le folosească în testele de lansare a rachetelor concepute pentru a imita bătăliile din lumea reală, potrivit Stars and Stripes.
„Designul agresiv, angular și futurist al Cybertruck, combinat cu exoscheletul său din oțel inoxidabil nevopsit, îl diferențiază de concurenții care utilizează de obicei caroserii din oțel sau aluminiu vopsite”, au transmis Forțele Aeriene în documentele citate de publicație, conform nypost.com.
Dacă pentru oamenii de rând, design-ul nu generează atât de mare interes ci poate fi chiar neplăcut, iată că pentru Forțele Aeriene din SUA, camioanele lui Elon Musk sunt chiar atractive. Mai mult de atât, ar putea fi și utile.
„În plus, arhitectura sa electrică de 48 V oferă o putere și o eficiență superioare, o caracteristică pe care concurenții abia încep să o dezvolte”, a mai transmis sursa citată. Ce preț au acestea însă și unde vor ajunge?
Cele două Cybertruck-uri, care costă aproximativ 80.000 de dolari fiecare, vor face parte dintr-un contract militar mai mare pentru achiziționarea a 33 de vehicule. Acestea vor fi utilizate la White Sands Missile Range din New Mexico, în sprijinul Comandamentului Operațiunilor Speciale al SUA.
Potrivit Forțelor Aeriene, camionul de tip mobil de luptă nu suferă daunele preconizate în urma unui impact major. De aici și interesul atât de mare pentru a le putea folosi în acest domeniu.
Deși Forețele Aeriene din SUA au planuri mărețe cu camioanele lui Elon Musk, cifrele nu sunt, momentan, în avantajul fondatorului Tesla. Mai exact, Cybertruck a înregistrat o scădere uimitoare de 51% a vânzărilor în ultimele trei luni. Asta comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luna trecută de cercetătorul de piață Cox Automotive.
Amintim faptul că în 2019, Musk a prezentat mult așteptatul camion. Tot atunci, el afirma că geamurile sale sunt incasabile. Această afirmație a fost însărapid demontată când designerul șef al Tesla a aruncat o bilă metalică în vehicul și a spart două geamuri.
Tesla a postat ulterior un videoclip pe YouTube pentru a schimba părerile. În imaginile respective se putea observa că Cybertruck rezistă la focuri de armă trase cu un pistol mitralieră, un pistol și o pușcă.