De Ziua Națională a României, BNR va lansa prima bancnotă de circulație națională cu chip feminin. Aceasta o va afișa pe Ecaterina Teodoroiu și este rezultatul unui amplu demers, inițiat de jurnalista Janina Nectara cu prilejul Centenarului Marii Uniri.
“Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societățîi, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”, au transmis reprezentanții BNR.
De remarcat că întreaga campanie “Femei pe Bancnote” s-a bucurat de susținerea a numeroase personalități și instituții culturale, care au militat împreună cu inițiatoarea pentru același deziderat.
“Pentru România, campania “Femei pe Bancnote” a fost un adevărat fenomen, reușind să reunească sub aceeași voce o ligă remarcabilă de jurnaliști, artiști, publicații din toată țara, universități, muzee, spitale, institute de cercetare ale Academiei Române, Patriarhia Română și, într-un final, însăși Banca Națională a României. De aceea, această campanie este de neprețuit”, a declarat Janina Nectara.
Propunerea de a o afișa pe Ecaterina Teodoroiu pe o bancnotă a fost înaintată de Janina Nectara guvernatorului BNR, într-o scrisoare deschisă, însoțită de o petiție semnată de zeci de mii de susținători.
În rândurile trimise către Mugur Isărescu, ziarista motiva că Ecaterina Teodoroiu este „un simbol irepetabil în istoria noastră! Al sacrificiului suprem și perfect conștient că este pentru un viitor din care ea nu va face parte.
Așadar, Ecaterina Teodoroiu este un profund simbol al altruismului. Și ce simbol mai frumos ar putea avea o națiune, dat fiind că altruismul este apanajul omului superior?!
La un veac de la sacrificiul ei, Ecaterina Teodoroiu merită să fie dată drept exemplu pe o bancnotă națională!”.
Jurnalista a propus o listă de 100 de personalități feminine istorice, dintre care a reieșit că preferata publicului este Regina Maria. La insistențele campaniei „Femei pe Bancnote”, BNR a creat o bancnotă aniversară, pe care era ilustrat chipul reginei Maria și al regelui Ferdinand.
Dar pentru că bancnotă era una de colecție, Janina Nectara a continuat să susțină că femeile românce merită o reprezentantă și pe bancnotele permanente, propunând-o guvernatorului Băncii Naționale pe Ecaterina Teodoroiu.
În ciuda faptului că BNR a decis încă din 2019 să susțină demersul inițiat de jurnalistă, lansarea bancnotei a fost amânată pentru 2021.
“Mi-am dorit enorm să trăiesc acest moment istoric unic. Pentru că #FemeiPeBancnote nu și-a propus orice demers, ci un act istoric! Această bancnotă este mărturia faptului că nenumărate românce au fost primele în lume sau unicele. Iar campania „Femeie pe bancnote” devine simbolul luptei unitare pentru recunoașterea meritelor tuturor femeilor românce.
Fiecare persoană care a susținut demersul nostru, când va ține în mână noua bancnotă, trebuie să fie extrem de mândră că face parte dintr-un act istoric, pentru că împreună am scris istorie în România”, a mai punctat Janina Nectara.