Obligativitatea vaccinării în rândul fotbaliştilor este un subiect tot mai discutat, iar Bundesliga ar putea să devină primul campionat din Europa unde jucătorii vor fi obligaţi să se imunizeze.
Discuţia în Germania este mai veche, iar Hendrik Wust, premier al landului Renania de Nord-Westfalia, a ridicat din nou ideea obligativităţii vaccinării în rândul fotbaliştilor din Bundesliga. Cererea acestuia a fost primită cu opinii pro şi contra în rândul echipelor din prima ligă a Germaniei.
“Dacă regula 2G (vaccinat sau trecut prin boală) este obligatorie pe stadioane, consider, iar asta este şi opinia cancelarilor din restul landurilor, că trebuie să fie obligatorie şi pentru cei care au contact fizic, anume fotbaliştii. Jucătorii sunt plătiţi bine şi sunt văzuţi ca nişte modele. Trebuie să fie un model şi în acest sens”, a declarat Hendrik Wust pentru Bild TV.
Declaraţia lui Hendrik Wust vine la doar câteva zile după ce Markus Soeder, premierul landului Bavaria, anunţa că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie pentru anumite grupuri. “Sunt în favoare ideii ca vaccinarea să fie obligatorie pentru anumite grupuri profesionale. Cred că ar fi un semnal bun dacă vom discuta acest lucru despre sectorul fotbalistic, ca un semnal de unitate între fani şi fotbalişti”.
În prezent, pentru a intra pe stadioanele din Germania, fanii trebuie să ateste, printr-un certificat verde, dacă sunt vaccinaţi sau au trecut prin boală. De cealaltă parte, fotbaliştii din Bundesliga trebuie doar să prezinte un test negativ.
Conform presei din Germania, autorităţile pregătesc implementarea obligativităţii vaccinării în rândul fotbaliştilor din Bundesliga, dar şi din ligile inferioare. Nemţii anunţă că decizia ar putea să intre în vigoare în câteva săptămâni, după ce şi ministrul Sănătăţii a atins acest subiect.
“Dacă regula 2G nu va fi implementată consecvent, atunci nu va funcţiona. Trebuie să oprim această atitudine delăsătoare. O regulă care nu este respectată de toţi nu ar avea sens”, a spus Jens Spahn, ministrul Sănătăţii din Germania.
Părerile despre obligativitatea vaccinării fotbaliştilor a produs opinii pro şi contra în fotbalul din Germania. Bayern Munchen este dispusă să accepte orice regulă, chiar dacă nu toţi jucătorii echipei sunt imunizaţi.
“Obligativitatea vaccinării în rândul fotbaliştilor este o măsură populistă, mai ales că nu există niciun temei legal. Această profesie nu este diferită de altele în care există contact fizic” – Alexander Wehrle (preşedintele lui FC Koln)
“Vom accepta orice decizie va fi luată de politicieni” – Hasan Salihamidzic (directorul sportiv al lui Bayern Munchen)
“Folosirea fotbalului ca o platformă, doar pentru că e un sport popular, este greşită. Ştiu de la colegi din alte sporturi că procentajul vaccinaţilor este de 90%, la fel ca la Hertha. Nu suntem mulţumiţi cu acest procentaj şi vrem să ajungem la 100%. Politicienii ar trebuie să fie concentraţi pe situaţia populaţiei” – Fredi Bobic (directorul sportiv al lui Hertha Berlin)
“Avem dreptul să fim trataţi egal. Nu aş face diferenţa între un fotbalist şi un muncitor în construcţii. Trebuie să convingi, puţin câte puţin, oamenii care au îndoieli” – Marco Rose (antrenorul Borussiei Dortmund)
Jurnaliştii de la Bild i-au contactat pe reprezentanţii UEFA pentru a afla dacă echipele care au jucătorii nevaccinaţi vor putea evolua în Germania, în cupele europene.
“UEFA monitorizează atent situaţia curentă din Germania şi este în contact direct cu DFB (n.r. Federaţia Germană de Fotbal) şi cu echipele implicate în competiţiile UEFA. Meciurile echipelor din Germania ar trebui să se dispute conform calendarului”, a fost răspunsul vag venit dinspre UEFA.
Joshua Kimmich este unul dintre fotbaliştii din Bundesliga care a refuzat să se vaccineze, acesta motivând că vrea să vadă dacă există efecte secundare în urma vaccinului. Decizia jucătorului a provocat un val de critici în Germania, mai ales după ce a trebuit să intre în izolare, fiind contact al unui caz pozitiv.
“Dacă au curajul şi puterea, cei de la Bayern ar trebui să nu-l mai folosească deloc pe Kimmich. Toată povestea asta cu el şi ceilalţi nevaccinaţi a produs nelinişte la echipă şi s-a văzut în jocul dezastruos cu Augsburg”, spunea Alfred Draxler, jurnalist al postului Sport1.
Sâmbătă, Craig Tiley, directorul turneului Australian Open, a anunţat că la ediţia din 2022 vor fi acceptaţi doar jucătorii de tenis vaccinaţi. Novak Djokovic este unul dintre sportivii care ar putea să rateze competiţia de la Melbourne, iar sârbul a avut o reacţie promptă.
“Vom vedea. Nu am vorbit cu ei. Am aşteptat să aud ce veşti vor fi. Acum, că ştiu, să aşteptăm şi să vedem. Libertatea de alegere este esenţială pentru toată lumea, fie că este vorba de mine sau de altcineva.
Nu contează dacă este vorba despre vaccinare sau orice altceva în viaţă. Ar trebui să ai libertatea de a alege. În acest caz particular, ceea ce vrei să pui în corpul tău”, a fost prima reacţie a lui Novak Djokovic.
Adam Silver, şeful NBA, a dorit obligativitatea vaccinării baschetbaliştilor, însă sindicatul jucătorilor s-a opus acestei decizii. Cu toate acestea, regulile din San Francisco şi New York interzic ca sportivii nevaccinaţi să participe la competiţii.
Astfel, Kyrie Irving, baschetbalistul lui Brooklyn Nets, nu poate evolua în meciurile jucate de echipa lui pe teren propriu. Din această cauză, sportivul de 29 de ani nu este plătit în partidele pe care le ratează.
În Europa, nicio altă ţară nu a luat în calcul această variantă, a obligativităţii vaccinării pentru sportivi, chiar dacă pandemia începe să pună noi probleme pe Bătrânul Continent.