Sport

Campionatul de tineret la handbal este istorie! Ce s-a întâmplat în şedinţa Consiliului FRH. Exclusiv

Campionatul Naţional de tineret de handbal este istorie. În cadrul şedinţei Consiliului FRH de miecuri, decizia luată în urmă cu trei săptămâni a fost menţinută.
26.06.2025 | 06:00
Campionatul de tineret la handbal este istorie Ce sa intamplat in sedinta Consiliului FRH Exclusiv
Secvenţă din meciul România - Danemarca de la Mondialul de tineret. Sursa foto: Facebook FRH
ADVERTISEMENT

La finalul lunii mai, în Consiliul de Administraţie al FRH s-a decis ca înscrierea echipelor în Campionatul Naţional de tineret să fie opţională pentru fiecare club şi nu obligatorie, cum s-a întâmplat până acum.

Campionatul de tineret la handbal este istorie!

Atunci, preşedintele Constantin Din a condamnat decizia luată de Consiliul de Administraţie, spunând că va încerca să îndrepte lucrurile. Decizia a fost contestată şi de cluburile cu bugete importante din Liga Naţională, printre care se numără: Rapid, Dunărea Brăila, Gloria Bistriţa sau CSM Bucureşti.

ADVERTISEMENT

Trei săptămâni mai târziu a fost o nouă şedinţă a Consiliului de Administraţie în care a fost supusă la vot din nou această iniţiativă. Decizia a rămas la fel, iar Campionatul Naţional de tineret este istorie.

Interesant este că, deşi multe cluburi au condamnat decizia Consiliului de a renunţa la obligativitatea înscrierii echipelor de tineret în campionat, niciunul dintre acestea nu a optat pentru opţiunea de a înscrie voluntar echipa, având şi această posibilitate.

ADVERTISEMENT

Cluburile îşi înscriu echipa de tineret în al doilea eşalon sau formează noi echipe de juniori

Astfel, Gloria Bistriţa a anunţat că se va înscrie cu o a doua echipă în Divizia A (n.r. al doilea eşalon). Din informaţiile FANATIK, aceeaşi decizie au luat-o şi CSM Bucureşti, Corona Braşov, Dunărea Brăila sau SCM Râmnicu Vâlcea.

ADVERTISEMENT

SCM Craiova a fost un alt club contestatar al acestei decizii, dar a ales în locul echipei de tineret să formeze echipe de jucători trei şi jucători doi. Aşadar, campionatul de tineret va dispărea începând cu noul sezon.

ADVERTISEMENT

Campionatul Naţional de Tineret a fost înfiinţat în urmă cu doi ani, la iniţiativa lui Constantin Din. Preşedintele FRH a insistat cel mai mult pentru menţinerea acestei competiţii, inclusiv în şedinţa de miercuri, fără să aibă sorţi de izbândă.