România găzduiește în acest an Campionatului Mondial de handbal feminin U18. Turneul organizat în perioada 29 iulie – 9 august reunește la start 32 de echipe naționale. Află în rândurile ce urmează tot ce trebuie să știi despre competiția unde reprezentativa noastră se va confrunta în Grupa F cu China, Kazahstan și Uruguay.
Echipa națională a României a terminat pe locul 12 la Campionatul Mondial feminin U18 pe care l-a găzduit. În ultimul meci de la această competiție, ”tricolorele” au fost învinse, la Pitești, de Țările de Jos, scor 27-33, într-un joc pentru locurile 11-12.
Vineri, 7 august, se vor disputa cele două semifinale, Egipt – Spania și Danemarca – Muntenegru, urmând ca marea finală să aibă loc duminică, 9 august, la Pitești.
Joi, 6 august, naționala de tineret a României la handbal feminin a cedat la Piteşti contra reprezentativei similare a Franţei, scor 32-21 (17-11). Partida a fost prima jucat pentru locurile 9-12 de la Campionatul Mondial. Acum, singurul adversar rămas pentru „tricolore” sunt Țările de Jos, iar partida va conta pentru clasarea finală pe locurile 11-12. Batavele vin tot după un eșec. În aceeași zi de joi, 6 august, Țările de Jos au pierdut în fața Japoniei cu scorul de 36-47.
România nu a avut cel mai entuziasmant parcurs la CM U18. „Tricolorele” au obținut rezultate precum 30-16 cu Uruguay, 37-13 cu Kazakhstan şi 24-31 cu China (grupa F), 24-24 cu Ungaria şi 30-24 cu Suedia (grupa principală III). Cel mai recent meci a fost consemnat cu scorul de 21-32 contra Franţei (locurile 9-12).
Faza grupelor principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin U18 a început luni, 3 august. Egipt și Danemarca și-au adjudecat deja calificarea în sferturile de finală. În aceeași zi, cu începere de la ora 18:30, la Pitești se joacă meciul România – Ungaria. Și această partidă, ca de altfel toate de la acest turneu final, va putea fi urmărită gratuit pe platforma HYAM (House of Youth Sports TV), fiind nevoie în acest sens doar de crearea unui cont de utilizator. Marți, 4 august, tot de la 18:30 și de asemenea la Pitești, România se va duela cu Suedia în aceeași fază a competiției.
România a pierdut al treilea meci disputat la Campionatul Mondial de handbal feminin U18, competiție desfășurată chiar în țara noastră în această perioadă, scor 24-31 în fața Chinei, dar tot și-a adjudecat calificarea în faza grupelor principale, chestiune care de altfel era deja stabilită anterior acestei partide, ca urmare a victoriilor cu Uruguay și Kazahstan.
România a câştigat şi al doilea meci de la Campionatul Mondial U18. „Tricolorele” s-au impus cu 37-13 împotriva Kazahstanului. Cu acest rezultat, naţionala României şi-a asigurat prezenţa în grupele principale.
Ultimul meci din grupele preliminare va avea loc sâmbătă, de la ora 18:30, împotriva Chinei. Asiaticele nu au avut emoţii cu Uruguay, scor 34-22 şi conduc grupa la golaveraj, înaintea meciului direct cu „tricolorele”.
România U18 a început cu dreptul grupa de la Campionatul Mondial de handbal feminin U18, din care mai fac parte China, Uruguay și Kazahstan. Micile „tricolore” au trecut de sud-americance la pas, după ce au învins cu scorul de 30-16 într-un meci disputat la Pitești. Totuși, această victorie nu le-a adus prima poziție, întrucât China a făcut instrucție cu Kazahstan, iar scorul final a fost 43-17.
După ce Germania și Olanda au găzduit pe finalul anului trecut Campionatul Mondial de handbal feminin, a venit rândul României să găzduiască acum Campionatului Mondial de handbal feminin U18. Până vom putea urmări naționala mare a României, care va participa la Campionatul European de handbal feminin în luna decembrie a acestui an, le vom susține pe micile „tricolore”.
Turneul se desfășoară de pe 29 iulie până pe 9 august în sălile din Pitești, Mioveni, Craiova și Râmnicu Vâlcea. Un număr total de 32 de echipe naționale se vor afla la startul competiției, repartizate în 8 grupe. Primele două echipe clasate din fiecare grupă preliminară vor avansa în grupele principale. România nu poate rata calificarea în faza următoare. Acolo, se va împerechea cu grupa E, unde favorite sunt Ungaria și Suedia. Din fiecare grupă principală se vor califica în sferturile de finală cele mai bune două echipe.
Grupele A și B vor juca meciuri la Craiova, grupele C și D la Mioveni, E și F la Pitești, iar G și H la Rm. Vâlcea. Redăm mai jos componența celor 8 grupe:
Echipa noastră, pregătită de către Victorina Bora, se află în Grupa F, care se va disputa la Pitești. Adversarele sunt China, Kazahstan și Uruguay. Iată programul exact al României:
Victorina Bora a convocat pentru turneul final un lot format din 18 jucătoare. Iată componența echipei pa care se va baza la competiția din vara acestui an: