Peste 20.000 de cai putere încing litoralul în acest weekend! Este etapa a patra din Campionatul Naţional de Drift

Peste 40 de piloţi din România şi Bulgaria vor participa la cea de-a patra etapă din Campionatul Naţional de Drift, care se va disputa în acest week-end în parcarea VIVO! Constanţa, peste...
03.08.2017 | 20:29
Peste 20000 de cai putere incing litoralul in acest weekend Este etapa a patra din Campionatul National de Drift
ADVERTISEMENT

Peste 40 de piloţi din România şi Bulgaria vor participa la cea de-a patra etapă din Campionatul Naţional de Drift, care se va disputa în acest week-end în parcarea VIVO! Constanţa, peste 10.000 de spectatorii fiind aşteptaţi să ia parte de la evenimentul din calendarul Mamaia Style, anunţă Romanian Drift Community printr-un comunicat.

De la start nu vor lipsi toţi cei care în trecut şi-au adjudecat titlurile de campioni naţionali în driftul românesc, Traian Buşe, Răzvan Frăţianu, Călin Ciortan, Istvan Szabo, Sorin Ene şi Stefan Stefanov fiind pregătiţi să ofere publicului un show incendiar de-a lungul celor două zile de competiţie. De asemenea, câştigătorul de anul trecut al rundei de la malul mării, Krasimir Stefanov, va reveni în campionatul românesc special pentru acest eveniment, la care va concura şi fiica acestuia în vârstă de 17 ani, Kristalina Stefanova, la clasa Semi Pro.

ADVERTISEMENT

„Ne bucurăm să revenim la Constanţa, etapa de aici este una extrem de spectaculoasă şi unde publicul ne-a primit de fiecare dată cu braţele deschise. Nu doar eu, ci şi ceilalţi piloţi, suntem convinşi că ne vom ridica la nivelul aşteptărilor”, a spus Sorin Ene, la conferinţa de presă organizată în incinta VIVO! Constanţa.

Ene ocupă locul secund în clasamentul general, fiind depăşit doar de Călin Ciortan, în timp ce podiumul este completat de Vlad Stănescu. O victorie a unuia dintre ei la Constanţa poate fi decisivă în economia clasamentului final cu o etapă înainte de final.

ADVERTISEMENT

„Ne continuăm strategia de atragere de evenimente către Mamaia, litoralul românesc şi Delta Dunării. Pentru al doilea an consecutiv, continuăm în forţă parteneriatul cu Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi Romanian Drift Community cu această etapă Mamaia Style. Pe lângă faptul că îi vom avea alături de noi pe sportivi de top ai Constanţei, cei prezenţi la etapă vor avea şi ocazia să ia parte la Drift Experience, o tură de circuit din dreapta pilotului”, a spus Corina Martin, vicepreşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării.

Sâmbătă, de la ora 10:00, vor începe antrenamente libere, iar calificările vor avea loc începând cu ora 17:00. Duminică, battle-urile mult aşteptate sunt programate să se desfăşoare începând cu ora 16:15.

ADVERTISEMENT