Sport

Campionii nu concep să rămână fără Edi Iordănescu: „Ținem mult la el”

Campioni cu CFR Cluj pentru al patrulea sezon consecutiv , „veteranii” Ciprian Deac și Mario Camora nu vor nici în ruptul capului să rămână fără Edi Iordănescu.
26.05.2021 | 00:26
Campionii nu concep sa ramana fara Edi Iordanescu Tinem mult la el
ADVERTISEMENT

Chiar dacă i-a adus CFR-ului al șaptelea titlu din istorie, viitorul lui Edi Iordănescu pe banca tehnică a echipei rămâne învăluit în mister, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate. Liderii din vestiar au, însă, un mesaj cât se poate de ferm în această privință.

Vrem să rămână cu noi. Ţinem mult la el, ne simțim bine cu el la cârmă și sperăm că nu ne va lăsa aici”, i-a transmis Ciprian Deac, în vreme ce Mario Camora a evidențiat principalul atu al ardelenilor: unitatea grupului.

ADVERTISEMENT

În plus, ultima etapă din play-off-ul Ligii 1 a consemnat un nou succes, scor 2-0, în fața rivalei FCSB. Golurile partidei de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj au fost marcate de Adrian Gîdea (minutul 14) și Mario Rondon (66).

Liderii din vestiarul CFR-ului vor ca Edi Iordănescu să rămână la cârma echipei

Simt aceeași bucurie ca la primul trofeu. Este un sentiment aparte. Mă bucur că munca noastră de un an de zile a dat roade. Ce poate fi mai frumos decât atunci când se trage linie să fii pe primul loc și să ridici acest trofeu?

ADVERTISEMENT

Cred că ar fi bine să continuăm pe același drum. Cred că a făcut o treabă bună și e la început de drum. Vrem să rămână alături de noi. Ținem mult la el, ne simțim bine cu el la cârmă și să sperăm că nu ne va lăsa aici și va merge până la sfârșit de drum”, a declarat Ciprian Deac, aprobat imediat de colegul Mario Camora.

Pentru asta lucrăm în fiecare sezon să ajungem la final și să ne atingem obiectivul. A fost un an excepțional. Am atins toate obiectivele. Noi suntem uniți, suntem ca o familie. Asta contează”, a punctat fundașul portughez.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu păstrează misterul: „Nu vreau să comentez”

Chestionat cu privire la o posibilă plecare a sa în zona Golfului, de unde se zvonește că ar avea o ofertă extrem de avantajoasă din punct de vedere financiar, a evitat un răspuns concret, preferând, în schimb, să-și felicite jucătorii pentru performanță.

E o seară de sărbătoare, ne bucurăm. De mâine, ne liniștim și cu siguranță într-o zi, maxim două, o să aveți o poziție oficială din partea mea, din partea clubului. Toate contactele, telefoanele care au fost, au mers în plan secund. Sunt momente pe care nu vreau să le acaparez. Sunt despre CFR și despre echipă”, a transmis Edi Iordănescu.

ADVERTISEMENT

Iuliu Mureșan face lobby pentru Dan Petrescu: „Pe mâna lui aș merge”

Pe de altă parte, Iuliu Mureșan este convins că antrenorul care a adus cel de-al șaptelea titlu din istoria CFR-ului nu va mai continua și propune readucerea lui Dan Petrescu, liber de contract după despărțirea de turcii de la Kayserispor.

Eu știu că Edi Iordănescu nu mai vrea să continue. Îl așteptăm să anunțe în seara asta sau mâine. Neluțu Varga este prieten de mult cu Adrian Mutu, deci dacă se întâlnesc, nu înseamnă că îl ia la CFR. Sper ca Edi să analizeze bine și să ia decizia cea mai bună, dar și eu știu așa, că nu va rămâne.

Costel Gâlcă e un antrenor bun, dar cu cât ai un lot mai valoros, cu atât ți-e mai ușor. Eu aș merge pe mâna lui Dan Petrescu, pentru că a luat trei campionate cu CFR, e un antrenor metodic, foarte harnic, foarte bun, a dovedit acest lucru și cred că pauza pe care a luat-o de la CFR a prins bine tuturor”, a declarat fostul președinte al echipei.

ADVERTISEMENT