Echipajul de dublu vâsle format din Marian Enache şi Andrei Cornea a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Cei doi au fost puşi în aceeaşi barcă la început de 2024 şi câteva luni mai târziu au atins “Everestul” sportiv, pe cea mai mare scenă.
Într-un interviu acordat la SUPER GALA FANATIK, Andrei Cornea şi Marian Enache au declarat că vor să continue şi în 2025 parteneriatul “de aur”, iar unul dintre obiective este şi doborârea recordului mondial:
“A trecut ceva timp de la Jocurile Olimpice, de când am câştigat acea medalie. Face parte din viaţa noastră, aşa cum a făcut şi până acum. Ne-am apucat de treabă şi să vâslim pentru următoarele obiective pe care le avem.
Un moment foarte emoţionant a fost când m-am reîntors în oraşul meu de suflet, Timişoara, unde am început acest sport. A avut loc o inaugurare a bazei sportive care acum îmi poartă numele, la care am început să vâslesc pentru prima oară.
Tribuna Sălii Polivalente s-a umplut de oameni, de copii, care mi-au apreciat munca şi m-au “alergat” pentru poze şi autografe. Pentru mine, contează fiecare zi din viaţă, pentru că fiecare e diferită.
Eu îmi doresc ca 2025 să decurgă la fel de bine şi dacă nu va fi aşa, sunt convins că fiecare lecţie pe care o voi întâlni pe parcursul pe care el îl voi avea mă va învăţa ceva.
Obiectivele majore pe care le avem sunt câştigarea Campionatelor Europene, a Campionatelor Mondiale şi, de ce nu, să batem un record mondial. Nu e garantat că se va întâmpla aşa, dar vom munci 100% pentru a putea atinge aceste performanţe”, a spus Marian Enache pentru FANATIK.
Andrei Cornea spune că Jocurile Olimpice de la Los Angeles sunt deja în mintea lui, dar până acolo sunt multe obiective de îndeplinit, iar pentru asta nu îşi doreşte decât să fie sănătos:
“Jocurile Olimpice din 2028 sunt foarte departe. Avem mult de muncit, un drum foarte lung până acolo. Sunt în mintea mea şi în mintea fiecărui sportiv. Nu gândim atât de departe. Luăm fiecare zi, treptat, pas cu pas. Până acolo, mai avem şi alte obiective.
În acest moment, suntem separaţi, fiecare în barca lui de simplu. A fost o resetare, dar ne dorim să continuăm împreună, să cucerim şi alte medalii. Este doar începutul.
Pentru 2025 am multe vise, dar îmi doresc să fiu sănătos, să pot ajuta acest echipaj, care în 2024 a fost echipajul anului, să continue acest drum de aur”, a spus Andrei Cornea.