Sporturi

„Campionii strâng rândurile”. Campanie umanitară lansată de marii sportivi ai României

13.04.2020 | 16:16
Campionii strang randurile Campanie umanitara lansata de marii sportivi ai Romaniei
ADVERTISEMENT

Marii sportivi ai României au lansat campania „Campionii strâng rândurile” în care scot la licitație obiecte de preț, reprezentative pentru carierele lor, iar banii strânși vor fi donați către Spitalul Clinic de Urgență Marie Curie.

Campanie umanitară lansată de marii sportivi ai României

Pandemia de coronavirus a stopat activitățile sportive, iar marii campioni ai sportului românesc au decis să se implice activ, printr-o campanie de strângere de fonduri.

ADVERTISEMENT

Mihai Leu, Laura Badea, Alina Dumitru, Mihai Covaliu, Eliza Samara, Cosmin Gârleanu sau Alina Vuc și-au adunat forțele în campania „Campionii strâng rândurile”.

Sportivii au scos la licitație obiecte importante, iar banii strânși vor fi donați către Spitalul Clinic de Urgență Marie Curie.

ADVERTISEMENT

Eliza Samara scoate la licitație prima medalie obținută în carieră

Eliza Samara a decis să scoată la licitație, în campania de strângere de fonduri pentru Spitalul Clinic de Urgență Marie Curie, prima medalie câștigată în carieră, cea primită după câștigarea Campionatului Național de Tenis de Masă la categoria 8 – 10 ani.

Cristian Damaschin, un tânăr fotbalist român legitimat la formația britanică FC Weymouth, a scos la licitație trofeul primit pentru cel mai bun jucător al clubului englez.

ADVERTISEMENT

Cosmin Gârleanu este singurul boxer român calificat pentru următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Sportivul a scos la licitație medalia obținută după câștigarea titlului național la seniori în acest an.

Alina Vuc, luptătoare calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a scos la licitație echipamentul cu care a participat la JO de la Rio.

ADVERTISEMENT

Laura Badea, campioana olimpică în proba de scrimă a Jocurilor Olimpice de la Atlanta, din 1996, a oferit pentru campania umanitară medalia de participare obținută după participarea la JO din Barcelona, din 1992.

Mihai Covaliu, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 2000, a scos la licitație o pereche de pantofi pentru scrimă, care îi poartă semnătura, și o sabie.

În primele zile de la startul campaniei, lansată pe pagina de Facebook „Campionii Strâng Rândurile”, s-au strâns peste 20.000 de lei.

ADVERTISEMENT