Campionul național la box, Filip Cristian, vorbește despre sacrificiile și obiectivele carierei: “Dacă vrei să te îmbogățești ușor nu merită să faci asta. Vreau să câștig titlul mondial în doi ani”. Video

Filip Cristian (25 de ani) a devenit campionul național la box, la categoria grea (92+ kilograme). Tânărul sportiv român a reușit să câștige al 6-lea titlu consecutiv la profesioniști, fiind și al 12-lea din cariera sa de 15 ani.

Campionul național la box, Filip Cristian, vorbește despre sacrificiile și obiectivele carierei: “Dacă vrei să te îmbogățești ușor nu merită să faci asta. Vreau să câștig titlul mondial în doi ani”

Campionul național la box, Filip Cristian, a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK în care ne-a povestit mai multe despre cariera sa, sacrificiile pe care a trebuit să le facă de la o vârstă fragedă, dar și care sunt aspirațiile cele mai înalte.

Sportivul din Baia Mare câștigă titlu după titlu la categoria grea, acolo unde a strâns deja 12 medalii. În cariera sa de boxer amator, Filip a mai triumfat de 8 ori în Cupa României. Pe plan internațional, boxerul de 25 de ani și-a adjudecat două medalii la Campionatele Europene și un loc 5 la Campionatul Mondial de tineret, o performanță greu de atins. La profesioniști, “Gentle Giant” are 5 victorii, 4 prin KO și nicio înfrângere.

În următoarele rânduri veți putea afla povestea lui Filip Cristian, primii pași în box, prima victorie, primul titlu, care au fost cele mai importante momente ale carierei, dar și cei mai importanți antrenori. De doi ani Rapidist, “The Skinny Gorilla”, așa cum este cunoscut în ring, a fost component și al lotului de la Dinamo, de unde a plecat cu greu.

Digi24.ro

Trump are o bombă cu ceas radioactivă sub gheața Groenlandei, indică un raport de mediu

Filip Cristian ne-a mai povestit și despre cele mai grele momente din cariera sa, care sunt visele sale în boxul profesionist, ne-a mărturisit despre relațiile de prietenie cu marele Benny Adegbuyi, dar și cu antrenorul său, fost rival la juniori, Ronaldo Pavel. În final, campionul național la seniori ne-a mărturisit și cum vede noua generație din perspectiva sa de antrenor și ce sfat are pentru tineri și pentru boxul românesc.

Cum a început totul

– Care au fost primii tăi pași în box?
– Am început boxul undeva pe la 10 ani. Atunci am pășit prima dată în sală. Am mai făcut baschet înainte. Baschetul a fost prima mea dragoste și acum îmi place foarte mult, dar mi-am dat seama atunci că nu pot să fac un sport de echipă. Am mai făcut karate după aceea, dar mă cam plictiseam la antrenamente. Nu era chiar ce aveam nevoie la 9 ani. După asta găsisem o pereche mănuși de box care erau ale tatălui meu și făceam ravagii cu ele. M-a dus tata la box după aceea, dar și acolo m-am plictisit la început. Asta pentru că antrenorii din școala veche puneau accentul pe lucrurile fundamentale. Pe pași, pe gardă, iar în primele săptămâni am stat doar în fața oglinzii. Însă, m-am îndrăgostit de el atunci când am făcut sparring prima oară. Era adrenalina de care aveam nevoie la vârsta aceea.

– Familia a fost alături de tine de la început?
– Tata m-a susținut de la început și îi plăcea că fac acest sport. Mama tot spera să mă duc la un sport mai serios până am crescut și a văzut că am potențial.

Prima victorie și primul titlu

– Îți mai aduci aminte prima victorie?
– Prima victorie în box a venit în al treilea meci. Pe primul două le pierdusem și a fost un sentiment plăcut. La vârsta aceea nu te demoralizezi foarte ușor, chiar și înfrângerile acelea sunt distractive.

Digisport.ro

La 8 ani după ce a lucrat în Coreea de Nord, a primit un e-mail neașteptat: ”Am crezut că e o glumă. Imposibil”

– La ce vârstă ai câștigat primul titlu?
– Primul titlu l-am câștigat la 13 ani. Am ieșit campion național și apoi am început să iau boxul în serios. Am văzut cu ce se mănâncă. Am plecat la lot câteva luni. A fost greu să mă adaptez, dar a fost foarte interesant. Primul lot a fost la Hunedoara, la maestrul Captari care este un barbar ca să zic așa. Aveam antrenamente de trei ori pe zi, iar la vârsta aceea era destul de mult, dar ne-a călit.

Boxul în afara României, prima medalie internațională și cea mai importantă lecție învățată de la antrenor

– De la primele tale competiții ai reușit să boxezi în țări precum Rusia, Turcia, Spania sau Irlanda. Ce ai învățat din toate aceste experiențe și unde te-ai simțit cel mai bine?
– A fost foarte interesant să lucrezi cu sportivi din diferite țări și să vezi cum gândesc, cum se antrenează și cum percep lucrurile. Ca training camp a fost foarte interesant în Sheffield. Am fost acolo în 2019, înainte de Campionatul Mondial de Box. Eram vreo 12 țări acolo și eram cam 100 de boxeri la sparring. Trebuia să ne luptăm într-o sală de baschet ca să încăpem toți, deși sala de box e imensă, una dintre cele mai mari.

– Care consideri că este cea mai importantă performanță realizată de tine în box și ce înseamnă ea?
– Prima medalie internațională a fost cea mai importantă. A fost la Campionatul European de Tineret din Antalya, în 2017. M-am simțit foarte mândru să urc cu tricolorul pe mine. Venisem după o accidentare atunci. Făcusem pauză un an de zile, mă operasem de hernie inghinală. A fost o trecere dintr-o parte în alta. Luasem locul 5 cu un an înainte la mondiale și voiam să iau podiumul neapărat atunci și nu am reușit. După asta făcusem pauză, mă mutasem din Baia Mare în București, semnasem cu Dinamo și eram cumva în aer, dar am reușit să ajung sus.

– Spune-ne ce a însemnat pentru tine Radu Cârstea și care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la dânsul?
– Maestrul Radu m-a învățat să fiu disciplinat de la o vârstă fragedă. Aveam un program clar. Mergeam la școală, mâncam, mergeam la antrenamente, îmi făceam temele, mă odihneam și tot așa. Era totul pus la punct și ne antrena și sâmbătă și duminică ca să fie sigură că nu facem alte prostii. Prima sală în care m-am antrenat era într-o cameră de cămin cu 4 saci la Liceul Sportiv din Baia Mare, acolo am început. Era o sală pe stil vechi, dar era un mediu foarte plăcut pentru noi. Acolo era familia noastră ca să zic așa.

Trecerea de la Baia Mare la București: “A fost greu!”

– Cum a fost trecerea de la Baia Mare la Dinamo?
– A fost puțin dificilă trecerea de la Baia Mare la Dinamo. A trebuit să te adaptezi cu orașul în primul rând. Colectivul îl cunoșteam cât de cât. A fost greu să mă mut definitiv departe de casă într-un oraș super mare. Dar aici am simțit un plus de profesionalism de care aveam nevoie. Am venit singur în București. Am stat la cămin la Dinamo timp de 6 ani și a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Am plecat acum doi ani de acolo cu lacrimi în ochi.

– Dar de la Dinamo la Rapid?
– Am mers la Rapid pentru că au fost câteva neînțelegeri, dar în mare parte aveam nevoie de o schimbare. Am ajuns să lucrez cu Ronny, noi am fost și adversari. El are și o mentalitate mai nouă și perspective mai mari.

Cea mai mare provocare la Campionatul Național

– Care a fost cea mai mare provocare la Campionatul Național?
– Cea mai mare provocare a fost primul meci. A fost cu un băiat mai tânăr din Suceava, nu știu de unde a apărut, dar e foarte puternic, Maniga Ștefan Alexandru. Nu știam prea multe despre el și am fost puțin surprins. Nu i-am găsit niciun meci pe YouTube și nu puteam să îmi fac o strategie foarte bună înainte de meci. A avut un colț foarte bun. În prima repriză l-am bătut ușor cu deplasare, iar în a doua repriză antrenorul l-a trimis direct în față și m-a sufocat puțin. Am câștigat a doua repriză, dar cu greu, iar în a treia repriză m-a ghidat Ronald de la colț mai bine. Dar a fost o provocare.

– La fel ca în orice sport și în box sunt foarte multe sacrificii și greutăți. Ai putea să ne povestești câteva momente grele prin care ai trecut și cum ai reușit treci peste ele?
– Cele mai grele momente sunt accidentările. La mine au început să apară de vreo doi ani la mine. Am început să îmi dau seama de atunci cât de mult contează somnul, alimentația, recuperarea și trebuie să pun mai mult accent pe ele.

– O altă problemă în România este lipsa sparringului pentru grei în general. Aici ne-am format un colectiv cu Benny Adegbuyi, cu Ristea Cristian, mai facem deplasări. Nu sunt toți boxeri. Mai este și Andrei Arădoaie care boxează la semigrea, dar facem deplasări când putem.

Momentele grele care i-au schimbat cariera

– Povestește-ne un moment critic al carierei tale?
– Un moment critic a fost o accidentare la umăr pe care am avut-o acum două luni. Primisem o ofertă de a boxa în IBA Fighting Night, în Viena, dar era la o săptămână după meciul de la Dracula Fighting Show. În mod normal de relaxezi cu o săptămână înainte de meci ca să fii mai ușor, după care urma o pauză. La mine nu a fost așa am revenit direct în sală. Într-o sesiune de sparring am făcut o ruptură și o leziune la un mușchi. A căzut meciul. Era un meci mare, unde puteam să ies în față.

– Dar unul definitoriu?
– Un moment definitoriu a fost înfrângerea din sferturile de la Campionatul Mondial de tineret. Acolo câștigasem 3 meciuri și toată lumea era sigură că o să îl bat pe indian. Nu știu cum a făcut și a scos un as din mânecă și a reușit să mă bată. Eu deja mă vedeam pe podium. A fost o lecție bună pe care am învățat-o. Să nu te bucuri înainte de a reuși ceva.

– Am mai avut un moment de acest fel când am plecat la Campionatul European din Armenia. După tragerea la sorți eram foarte fericit pentru că am căzut cu Serbia, nefiind o țară de care să îți faci griji în box. Doar că atunci când m-am urcat în ring, adversarul meu nu era sârb, era venit din lotul Rusiei și am pierdut cu 3-2. Am boxat bine, dar trebuia să îmi fac temele mai bine.

Antrenorii care l-au ajutat în box

– Cum a fost să lucrezi alături de antrenorii Relu Auraș, Dumitru Dorobanțu și Bogdan Bota?
– Relu Auraș a fost antrenorul meu pentru o perioadă scurtă de timp la lotul din 2017. Este un antrenor bun. El și-a format foarte bine colectivul acolo și esta ca o bucătărie, iar el vine și gustă, pentru că toți știu ce au de făcut. Era omul care îți inspira foarte multă încredere la colț și nu ezitai. Când intra în sală și îți zicea să sari, tu întrebai cât de sus.

– Dumitru Dorobanțu m-a format la seniori. Este un om profesionist și are o legătură specială cu sportivii. Un fel de tată-fiu, cam așa. Bogdan Bota e din Baia Mare și am lucrat cu el de când am început boxul. Era asistentul maestrului Radu. A fost și cel care ne punea bandajele la lotul național și aveam nevoie de o prezență mai tânără. Lucram la detalii cu el, ne uitam la meciuri pe YouTube și ne-a ajutat mult.

– Cum a fost parcursul tău la amatori?
– La amatori mi-aș fi dorit să prind o olimpiadă. În momentul în care faci trecerea la profesioniști e foarte greu să te împarți în ambele locuri. Este o diferență mare și acum când mă bat la 6 reprize. La profesioniști e o altă intensitate, cu totul alt box față de amatori. Mănușile sunt mai mici și nu se riscă lumea să se arunce în serii foarte lungi.

Următorii pași ai carierei

– Ai făcut pasul la profesioniști acolo unde ai 5 victorii, 4 prin KO și nicio înfrângere. Ce urmează pentru tine la acest capitol?
– Vreau să mai urc în ranking la profesioniști și să caut un contract în afară, de preferat SUA sau UK și să lupt pentru un titlu mondial.

– Care sunt pașii pe care un boxer trebuie să îi facă în România pentru a trece de la amatori la profesioniști?
– Ca să făci pasul de la amatori la profesioniști e important să strângi cât mai multe titluri și să nu te uzezi foarte mult. În generațiile mai vechi te uzai, pentru că stăteai plecat în cantonament cam 10 luni pe an. Nu era nici recuperarea era foarte bună la vremea aceea. Acum poți face asta și individual. Majoritatea sportivilor au înțeles acum că au nevoie de un staff mai bun. Asta înseamnă să faci pregătirea fizică cu un antrenor, recuperarea cu un terapeut, antrenamentul cu un antrenori și tot așa.

– Ce hobby-uri ai în afara boxului?
– Îmi place să fac hiking, ultima dată am făcut vârful Omu. Îmi place să fac snowboarding și surfing mai nou. Am stat o lună în Brazilia și mi-a plăcut mult, e o pasiune.

Benny Adegbuyi: model, prieten și mentor

– Spune-ne mai multe despre prietenia ta cu Benny Adegbuyi. Vă cunoașteți de câțiva ani, sunteți și parteneri de antrenament. Cum a început prietenia voastră
– Prima dată ne-am cunoscut în 2018. Eu îi urmăream meciurile și eram fanul lui de când eram mic. Când l-am văzut eram foarte entuziasmat, dar rușinos. Am făcut sparring puțin atunci. Apoi el a făcut un cantonament în Baia Mare și eu eram acasă și i-am zis dacă are nevoie de un partener de sparring. Am făcut câteva antrenamente cu el și atunci m-am împrietenit eu cu el mai mult. După care am început să lucrăm împreună. Venea la Dinamo și ne mai antrenam acolo. Când a deschis sala am zis că trebuie să fiu aici neapărat.

– Care este cel mai important aspect pe care l-ai învățat de la Benny?
– Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la el este consistența. Niciodată nu e prea târziu. Benny Adegbuyi este un sportiv care a ajuns pe culmile succesului în condițiile în care s-a apucat de sport la 25 de ani, la vârsta mea.

Ronaldo Pavel: rival, prieten, antrenor

– Ce ne poți spune despre antrenorul tău de la Rapid, Ronaldo Pavel? Știu că voi doi ați fost și adversari. Cum e relația voastră acum?
– Relația noastră este mai mult de prietenie. Deși mulți spun că dacă ai un antrenor de vârsta ta și ești prieteni cu el poate nu îl respecți. Asta depinde de tine cât ești de profesionist. Mie nu trebuie să îmi spună să îmi fac antrenamentele, pentru că mi le fac oricum. Uneori nu vorbim că este în afara sezonului și eu tot îmi fac 12 antrenamente pe săptămână. Nu e pentru orice sportiv așa. Lucrez cu Ronaldo pentru că e profesionist și se documentează foarte mult. Are dorință și pasiune. Se văd lucrurile astea. Am învățat de la el că detaliile contează cel mai mult.

– Ronaldo spunea despre tine că te aseamănă ca stil cu Muhammad Ali. Ce părere ai despre asta? Tu cu cine te-ai asemăna?
– El mă aseamănă cu Muhammad Ali, pentru că așa era stilul meu la juniori atunci când aveam 80 de kilograme. Acum nu cred că mă mai asemăn cu el, pentru că sunt mai greu, mă mișc mai puțin. Eu m-aș asemăna cu Tyson Fury. Am un stil mai lăbărțat, stau mult pe spate, las brațele jos, mișc capul, fentez. De data asta l-aș vedea pe Fury favorit. Cred că data l-a trezit înfrângerea de data trecută.

Modele în box: “Asta îl face cu adevărat un campion”

– Dacă te-ai putea antrena cu orice boxer din istorie, cine ar fi acela și de ce? El este și modelul tău? 
– Mi-ar fi plăcut să mă antrenez cu Marvin Hagler pentru că era foarte old school și foarte bun. Modelul meu în box ar fi Muhammad Ali, pentru că a lăsat ceva în spate pe lângă performanțele din ring. A fost mai mult decât un sportiv. A ajutat oameni, a luptat pentru o cauză. Asta îl face cu adevărat un campion.

– Mi-a mai plăcut Floyd Mayweather. Ca prezență scenică mi-a plăcut Prince Naseem Hamed și a fost unul din modele mele la acest capitol. Antrenorul său spunea că nu are nicio indicație tehnică pentru el, pentru că se lăsa dus de val. A și muncit, pentru că altfel nu ar fi ajuns unde a fost. Era foarte instinctiv.

Ben Whittaker, cel mai enervat rival: “Nu prea poți să îl lovești”

– Pe Ben Whittaker îl asemăn cu Prince Naseem Hamed. Este cel mai enervant boxer. Am făcut o dată sparring cu el la Sheffield și e ceva ce te enervează rău. Situl în sine și te umilește, pentru că nu prea poți să îl lovești. E foarte artist, dar nu ai zice că e boxer dacă te-ai întâlni cu el.

Cu ochii spre titlul mondial la profesioniști și obiectivele în box

– Care sunt obiectivele tale în cariera de boxer? Dar în cea de antrenor?
– Ca boxer îmi doresc să câștig un titlu mondial. Le-aș vrea pe toate. Asta în vreo doi ani, iar până atunci să îmi cresc recordul. Vreau să mai cresc în greutate, acum sunt la 107 și aș vrea să mă duc la 112. La supergrea sunt mulți sportivi masivi. A mai apărut o categorie nouă, dar încă nu este omologată. Se numește Bridgerweight și este undeva pe la 101,5 kilograme. Încă nu este structurată bine, dar m-ar tenta. Mi-ar plăcea să boxez cu Tyson Fury pentru o centură mondială, dar am înțeles că o să se retragă.

– Mi-ar plăcea să antrenez boxeri profesioniști în România la un moment dat și să cresc nivelul aici. Momentan, trebuie să mă axez pe cariera de boxer. Am creat între timp o comunitate și o să lansez un curs online pentru toată lumea. Acolo oamenii vor putea găsi diferite antrenamente de box și nu numai. Te poți înscrie pe site, pe gorillafight.club și cursul se va lansa înainte de Crăciun.

“Boxul românesc are nevoie de o structură mai bună”

– Ce îi lipsește boxului românesc acum pentru a reveni la ce cel mai înalt nivel?
– Boxul românesc are nevoie de o structură mai bună care pare că urmează să se construiască cu antrenori care vin și preiau mai mulți sportivi, dar necesită niște investiții. Cum spunea și David Popovici că el a ieșit campion, dar dacă am fi avut mai multe bazine, poate ar fi mai mulți sportivi cu rezultate foarte bune. Așa e și în box. Avem talente, dar nu avem o structură foarte bună și bine pusă la punct. Sunt oameni are încearcă și care au adus antrenori cubanezi în țară și vor să structureze loturile naționale mai bine. Pentru boxul profesionist avem nevoie de mai multă promovare ca să aducă lumea în sală. Nu avem foarte mulți antrenori, nici săli profesioniste.

Sfatul pentru noua generație

– Având în vedere că ești și tu antrenor, simți că există aceeași dedicare în ring din partea generațiilor mai tinere?
– Copiii au pasiune când vin la box este și un sport la modă. Nu îmi dau seama încă dacă sunt dispuși să facă aceleași sacrificii, dar avem generații bune de copii în România. Dacă ne uităm la loturile de juniori, de tineret, chiar sunt copii talentați. Tot timpul am avut, dar problema este pragul pe care trebuie să îl treacă la seniori.

– Cât câștigă un sportiv profesionist într-o gală în România? Dar la amatori care este venitul?
– Dacă vrei să te îmbogățești ușor nu merită să începi boxul. La noi nu este un nivel mediu în care să te poți întreține bine. La nivelul meu poți trăi din sport. Dar și eu trebuie să fac sacrificii și să muncesc pe lângă. Însă, merită.

– La profesioniști nu faci neapărat bani din burse în România. Cei mai mulți îi faci din sponsorizări, colaborări. De acolo vine grosul.

– La final, aș dori să lași un sfat pentru următoarea generație de boxeri.
– Nu trebuie să se grăbească și să continue ceea ce fac, pentru că fac bine. Să nu se lase influențați de ce este pe lângă legat de bani, de faimă, de nimic. Să continue pe drumul lor, pentru că este bine.