Life

Când apare sezonul 2 din Casa Dragonului. Fanii serialului HBO au mult de așteptat

Primul sezon al serialului Casa Dragonului s-a dovedit a fi un real succes. Drept urmare, se pare că producătorii se gândesc deja la cel de-al doilea sezon.
24.10.2022 | 17:48
Cand apare sezonul 2 din Casa Dragonului Fanii serialului HBO au mult de asteptat
Când apare al doilea sezon House of the Dragon. Sursă foto: hbo.com
ADVERTISEMENT

Mulți s-au gândit că serialul Casa Dragonului (House of the Dragon) nu va mai avea un al doilea sezon, însă iată că producătorii au întrecut orice fel de așteptare.

Data la care va apărea sezonul 2 din Casa Dragonului

HBO și-a anunțat, pe lângă alte noi producții și planurile de a reînnoi serialul Casa Dragonului cu sezonul 2, remarcând popularitatea aproape instantanee a acestuia. Menționăm faptul că serialul a adus cea mai mare audiență de seriale noi din istoria HBO.

ADVERTISEMENT

Există, de asemenea, zvonuri că serialul va continua dincolo de sezonul 2 și în sezonul 3, zvonuri alimentate de starul său Matt Smith.

“Odată ce vom face saltul, suntem în joc. Sunt destul de sigur că de atunci încolo nu vor mai fi salturi temporale mari și mari, în special în sezonul următor și în cel de după“, spunea el.

ADVERTISEMENT

Conform postului britanic BT, producția pentru sezonul 2 din Casa Dragonului a început deja, iar filmările ar urma să înceapă și ele în vara anului 2023. De asemenea, alte surse spun că filmările ar putea începe chiar mai devreme, din această primăvară.

În condițiile în care filmările pentru sezonul 1 au început în aprilie 2021, iar sezonul a fost difuzat apoi aproape cincisprezece luni mai târziu, s-ar părea că sezonul 2 din Casa Dragonului îl vom putea vedea de abia la finalul verii sau în toamna anului 2024, deci fanii mai au ceva de așteptat.

ADVERTISEMENT

Ce personaje am putea avea în sezonul 2 din Casa Dragonului

Menționăm că până în prezent, serialul a fost inspirat în mare parte din cartea lui George R.R. Martin, Fire & Blood. Cartea include toate evenimentele majore din primul sezon și istoria ulterioară, evenimentele care au urmat după moartea regelui Viserys I, inclusiv războiul civil.

Sezonul 2 din Casa Dragonului ar urma deci să acopere toți sau probabil o parte din următorii doi ani, 129-131 AC. Această perioadă va decide succesorul la Tronul de Fier. Deși nu este clar cât de mult din războiul civil va trece prin sezonul 2, ne putem aștepta, probabil, la o cronologie mai standard, fără salturi temporale.

ADVERTISEMENT

Referitor la personaje, conform menshealth.com, cel mai probabil vom vedea aceiași actori ca și în sezonul 1, adică familia Targaryen, familia Hightower și familia Velaryon. De asemenea, ar putea apărea și personaje noi, mai exact familia Stark, care va avea un rol important în viitorul război civil.

ADVERTISEMENT