Life

Când are loc premiera serialului “Lord of the Rings”, produs de Amazon. În câte țări va fi difuzat

Serialul “Lord of the Rings” va avea premiera pe 2 septembrie, 2022. Producția are cinci sezoane și este cel mai scump serial produs vreodată.
03.08.2021 | 08:47
Cand are loc premiera serialului Lord of the Rings produs de Amazon In cate tari va fi difuzat
Când are loc premiera serialului “Lord of the Rings”, produs de Amazon. În câte țări va fi difuzat. Sursă foto: Studiourile Amazon
ADVERTISEMENT

Filmările pentru primul sezon al serialului “Lord of the Rings” s-au încheiat. Fanii vor putea vedea primul episod anul viitor pe 2 septembrie. Amazon a anunțat că serialul va fi difuzat în 240 de țări, iar în fiecare săptămână va fi lansat câte un nou episod.

“Lord of the Rings” este cel mai scump serial produs vreodată. Primul sezon care a fost filmat în Noua Zeelandă a costat 465 milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

Când are loc premiera serialului “Lord of the Rings”, produs de Amazon. În câte țări va fi difuza

Studiourile Amazon au anunțat că filmările pentru serialul “Lord of the Rings” s-au încheiat luni. Acestea au avut loc în Noua Zeelandă, acolo unde a fost turnată și trilogia Stăpânul Inelelor.

Filmările au fost începute anul trecut, dar au fost îngreunate de pandemia de coronavirus.  Studiourile Amazon au investit în producție aproximativ 465 milioane de dolari, numai taxele din Noua Zeelandă fiind de 160 de milioane.

ADVERTISEMENT

Serialul inspirat din cărțile lui J.R.R Tolkien va fi lansat pe 2 septembrie 2022, în 240 de țări. Se va difuza un episod pe săptămână. Acțiunea se petrece cu sute de ani înainte de cea din The Hobbit. O parte dintre personajele care vor apărea vor fi cunoscute fanilor, altele vor fi însă noi.

“Suntem foarte bucuroși că am reușit să realizăm acest serial care va fi difuzat în toată lumea.

ADVERTISEMENT

Echipele noastre au muncit extrem de mult în Noua Zeelandă pentru a finaliza proiectul”, a declarat Jennifer Salke, șefa Studiourilor Amazon.

Amazon a cumpărat drepturile pentru Stăpânul Inelelor în luna noiembrie a anului 2017, pentru nu mai puțin de 270 de milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

Din distribuție fac parte: Cynthia Addai-Robinson, Maxim Baldry, Ian Blackburn, Kip Chapman, Anthony Crum, Maxine Cunliffe, Trystan, Gravelle, Sir Lenny Henry, Thusitha Jayasundera, Fabian McCallum, Simon Merrells,​ Geoff Morrell, Peter Mullan, Lloyd Owen, Augustus Prew, Peter Tait, Alex Tarrant, Leon Wadham, Benjamin Walker sau Sara Zwangobani.

Trilogia Stăpânul Inelelor a fascinat o lume întreagă

Primul film al trilogiei, Frăția Inelului a fost lansat în 2001.

Personajele (hobbiți, elfi, vrăjitori, troli, orci dar și oameni) i-au fascinat pe fani încă de la început. Au urmat Cele două turnuri și Întoarcerea Regelui.

ADVERTISEMENT
Tags: