News

Când încep lucrările la o autostradă așteptată de toți românii. Investiția inițială este de peste 4 miliarde de euro

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că încep lucrările la o autostradă așteptată de toți românii, investiție care va costa 4 miliarde de euro.
11.11.2024 | 18:12
Cand incep lucrarile la o autostrada asteptata de toti romanii Investitia initiala este de peste 4 miliarde de euro
Când încep lucrările la o autostradă așteptată de toți românii. Investiția inițială este de peste 4 miliarde de euro. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Este vorba despre autostrada Comarnic – Brașov, proiect ce ar putea debuta în 2025. Până atunci, autoritățile trebuie să termine studiul de fezabilitate în 2025. Ministrul a explicat că sunt în faza de execuție centurile din Comarnic, Bușteni și Azuga.

Când încep lucrările la o autostradă așteptată de toți românii

Prin realizarea acestor variante ocolitoare va fi rezolvată o ”mare problemă de trafic” în zonă. ”E o autostradă care costă foarte mult, costă în jur de vreo 4 miliarde. Am încercat, am ajuns mai jos un pic, fiindcă pe 160 de kilometri de autostradă să plăteşti vreo 4 miliarde de euro, e un pic cam mult.

ADVERTISEMENT

Eu sper să se termine studiul de fezabilitate la această autostradă în 2025 şi să se intre în zona de execuţie, în licitaţie, bineînţeles, proiectare şi execuţie în anul viitor. Nu pot să vă spun, dinainte, cu ce oferte vor veni cei care vor să construiască. V-aş minţi dacă v-aş spune aşa ceva”, a explicat ministrul, conform Antena 3.

Sorin Grindeanu e conștient, însă, că între Ploiești și Brașov e imposibil ca lucrările să fie gata până în 2028, chiar dacă ”mâine” s-ar intra în execuție și buldozerele ar începe treaba. În aceste sens, PSD a trecut în programul de guvernare detaliile legate de acest proiect.

ADVERTISEMENT

”Cine trece altceva, minte. Dacă vreţi să trecem lucruri care nu ţin de realitate şi să trecem să vorbim chestiuni care dau bine pe hârtie, dar în realitate nu se pot întâmpla, se poate face lucrul ăsta. Eu refuz să fac treaba asta, pentru că ar însemna să minţi.

ADVERTISEMENT

Sorin Grindeanu nu crede că drumul Ploiești – Brașov poate fi gata până în 2028

Eu vă spun că se poate intra în zona de execuţie, în perioada următoare, având licitaţie anul viitor. De asemenea, e în fază de execuţie, aşa cum bine ştiţi, centura la Comarnic, centura la Busteni şi Azuga.

ADVERTISEMENT

Care o mare parte, odată cu realizarea acestor două variante ocolitoare, o mare problemă de trafic va fi rezolvată”, a explicat ministrul Sorin Grindeanu, completând că situația va fi mai roz pe Valea Prahovei.

Deși distanța de la Comarnic la Brașov este de doar 63 de kilometri, acest proiect este cu adevărat important pentru români. Asta, pentru că sute de mii de șoferi s-au săturat în fiecare an să tranziteze acest traseu în multe ore în care se circulă bară la bară.

ADVERTISEMENT

Autostrada ar trebui să treacă prin toate stațiunile importante, cum ar fi Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal. Valea Prahovei este, de altfel, cea mai ”blestemată” porțiune de drum din România, pentru că șoferii își pierd acolo zeci de ore în fiecare vacanță, când totul ar trebui parcurs în mai puțin de o oră.

"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie