Învierea Domnului este un fundament doctrinar și ritual pentru credința creștină-ortodoxă, catolică și protestantă. Practic, este temelia bisericii pe care o știm cu toții astăzi. Ziua crucificării este relatată de scrierile vremii și de apostolii lui Hristos.
Ziua crucificării a început de la multă ură, strigăte și patimă. Preoții iudeei de la acea vreme, sub îndrumarea preotului Caiafa, i-au cerut lui Pilat din Pont să-l judece. Pilat, chiar dacă a susținut că nu îl găsește vinovat de conspirație împotriva Romei, a acceptat execuția lui la cererea mulțimii instigate de către preoți. „Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula.
Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra”, se arată în Evanghelia după Matei 27:62-66.
De atunci, învierea lui Hristos este cea mai mare sărbătoare a mai multor biserici. Pentru a-i aduce un omagiu și pentru a aduce lumina sfântă în casele noastre, e nevoie să mergem la slujba de înviere. Ea începe în fiecare an spre miezul nopții, de la ora 23:45. Conform practicilor religioase, toate luminile se sting, iar preotul iese prin sfintele uși cu o lumânare aprinsă și ia candelă de la Sfânta Cruce, după care spune de trei ore: „Veniți de primiți lumină!”.
La acest îndemn, credincioșii iau lumina de la preot, ies afară în fața bisericii și cântă: „Slavă Sfintei și celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”, iar preotul spune, de trei ori: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Pentru slujbă, enoriașii se pregătesc din timp, căci nu vin în lăcașul sfânt cu mâna goală, ci chiar cu multe merinde, cum ar fi: