Când intră banii de pensie în luna octombrie. O categorie de români va beneficia de încă o majorare, începând de luna viitoare. Vorbim de peste trei milioane de vârstnici din România.
În ceea ce privește data la care pensiile vor fi livrate, vârstnicii care au ales ca indemnizațiile să le fie livrate de poștaș le vor primi între 1 și 15 ale lunii. Dacă nu sunt găsiți acasă, pensionarii își pot ridica banii de la ghișeele poștale în termen de două zile lucrătoare.
De asemenea, cei care au optat pentru distribuirea banilor pe card vor primi pensiile între 9 și 11 octombrie. Taloanele mov nesolicitate de aceștia pot fi ridicate de la sediul oficiului poștal în fiecare lună.
După recalcularea pensiilor, o altă modificare a fost făcută pentru românii care au pensii de până la 3.000 de lei. Potrivit reglementărilor, aceste indemnizații nu vor mai fi impozitate din luna octombrie.
Prin urmare, acești români vor primi mai mulți bani de luna viitoare. Amintim că pragul de impozitare a pensiilor a fost majorat de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, așa cum anunțat reprezentanții Guvernului.
„După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice, nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată”, informa ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
În cazul pensiilor cuprinse între 3.0001 lei şi 3.500 lei se rețin 50 de lei, având în vedere că se aplică un impozit de 10 la sută. Astfel, un pensionar care are o indemnizație de 3.500 de lei va rămâne cu suma netă de 3.450 de lei.
Indemnizațiile între 3.501 lei şi 4.000 de lei vor fi impozitate cu 100 de lei. În cazul pensiilor cuprinse între 4.0001 lei şi 4.500 lei se rețin 150 de lei, iar la pensiile de 5.000 de lei se reține un impozit ce ajunge la 200 lei.
În plus, seniorii din România vor beneficia de încă o majorare a pensiilor, anul viitor. Asta se va întâmpla după ce se va face indexarea cu rata inflației. 13,8% din indemnizații vor fi mai mari.