News

Când primesc fermierii și crescătorii de animale subvenția de la stat. Suma nu este de neglijat

Fermierii așteaptă cu nerăbdare să primească subvențiile promise de Ministerul Agriculturii în 2024, în contextul războiului din Ucraina care a provocat o adevărată criză.
10.05.2024 | 09:36
Cand primesc fermierii si crescatorii de animale subventia de la stat Suma nu este de neglijat
Când primesc fermierii și crescătorii de animale subvenția de la stat. Suma nu este de neglijat. Foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Reprezentanții Ministerului Agricultrii și Dezvoltării Rurale au transmis că subvenția pe cadrul de criză în Ungaria va fi de 100 euro/hectar pentru sectorul vegetal, respectiv 100 de euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol. Plata va demara în câteva zile, astfel că oamenii își pot face mai bine planul pe acest an.

Când primesc fermierii și crescătorii de animale subvenția de la stat

Concret, plata va demara în jurul datei de 15 mai, conform anunțului oficial. “Aşa cum am promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc şi pasăre. Fermierii vor primi aceşti bani chiar dacă plafonul estimat iniţial pentru plata despăgubirilor va fi depăşit.

ADVERTISEMENT

În acest sens avem în vedere o suplimentare a bugetului, pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili“, a declarat Florin Barbu, ministrul agriculturii. În consecință, ministrul a stabilit alături de echipa de conducere a MADR, în colaborare cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), că plățile vor fi demarate pe 15 mai.

Se mai așteaptă doar aprobarea suplimentării bugetului necesar, după care APIA va începe să facă plățile, conform Știrile PRO TV. Ministrul Florin Barbu anunța la începutul anului 2024 că plățile vor fi făcute până ”la finele lui martie 2024”, în proporție de 95%. Restul de 5% ar fi persoane care nu și-au depus documentele.

ADVERTISEMENT

”Există 5% persoane care nu şi-au adus documente sau au alte suprapuneri de parcelă. Atunci când ai subvenţii şi ai o fermă şi în vegetal şi în zootehnic trebuie aduse nişte documente care să clarifice în sprijinul cuplat. Fie că vorbim la vaca de lapte, fie că vorbim la oaia de lapte, trebuie să ai documentele justificative privind valorificarea.

Promisiunea făcută de ministrul agriculturii fermierilor protestatari

Subvenţiile se vor plăti până pe 31 martie, aşa s-au plătit în fiecare an. Adică nu sunt probleme din punctul acesta de vedere”, explica Florin Barbu în acel moment. Totodată, ministrul a remarcat cum ajutorul acordat crescătorilor de oi și capre este de 80 de milioane de euro în acest an.

ADVERTISEMENT

Mai mult, autoritățile vor acorda 40 de milioane de euro, fonduri suplimentare, prin ajutorul național tranzitoriu (ANT), special pentru a valorifica și colecta lâna. În contextul protestelor fermierilor din ultimele luni, ministrul a mai dat asigurări că acciza la motorină va fi plătită integral și în acest an de către Guvern.

”Consider că cel mai important lucru într-un stat democratic este dialogul. Nu cred că trebuie să fim în stradă. Lucrurile pot fi rezolvate prin dialog. Și prin implicarea atât a echipei tehnice din Ministerul Agriculturii, cât şi a fermierilor. Acestea să lucreze împreună, ca să iasă acte normative bune pentru acest sector”, le transmitea ministrul fermierilor ieșiți în stradă în urmă cu mai multe luni.

ADVERTISEMENT

Statistic, România este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de fermieri, aproximativ 3,5 milioane. Cu toate acestea, majoritatea fermelor (90%) sunt mici, având mai puțin de 5 hectare. România rămâne, totuși, unul dintre cei mai mari producători de cerale din UE și cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui, prune și miere.

ADVERTISEMENT
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am...
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am mâncat? Răducioiu și-a vomitat mațele”
Trucul simplu pentru potolirea foamei. Obiceiurile cu care poți jongla
Trucul simplu pentru potolirea foamei. Obiceiurile cu care poți jongla
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Crima din Sibiu. Ucigaşul Florentinei se droga şi auzea voci care
Crima din Sibiu. Ucigaşul Florentinei se droga şi auzea voci care "îi spuneau ce să-i facă". Fusese internat la psihiatrie, dar în zadar
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Apariție scandaloasă la Cannes! O prezentatoare TV s-a afișat fără lenjerie intimă /...
Apariție scandaloasă la Cannes! O prezentatoare TV s-a afișat fără lenjerie intimă / FOTO
A MURIT PREȘEDINTELE într-un ACCIDENT AVIATIC! Informația, confirmată OFICIAL
A MURIT PREȘEDINTELE într-un ACCIDENT AVIATIC! Informația, confirmată OFICIAL
O nouă tentativă de blat, marca Pro TV!? Cine ar fi, de fapt,...
O nouă tentativă de blat, marca Pro TV!? Cine ar fi, de fapt, câștigătorul de la Românii au talent 2024: ”Tu ai cele mai mari șanse”
Paste cu pesto făcut în casă. Un prânz pe care îl prepari în...
Paste cu pesto făcut în casă. Un prânz pe care îl prepari în 20 de minute
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic,...
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Zelenski spune că aliații Kievului „se tem” de o înfrângere a Rusiei și...
Zelenski spune că aliații Kievului „se tem” de o înfrângere a Rusiei și ar vrea ca Ucraina „să câștige în așa fel încât Rusia să nu piardă”
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu,...
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos, pe care îl mânca mereu monarhul Marii Britanii